Caută doctor

Tag: alimentatie

February 9, 2018

Oamenii de ştiinţă ne îndeamnă să includem carnea de peşte în alimentaţia copiilor, deoarece acest aliment are puterea de a spori capacitatea intelectuală şi respectiv rezultatele la învăţătură.

De asemenea, acizii graşi esenţiali omega 3, care se găsesc în majoritatea sortimentelor de peşte, îmbunătăţesc şi calitatea somnului.

Studiul s-a desfaşurat pe un eşantion de 500 de copii chinezi cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani, care au fost urmăriţi până la vârsta de 12 ani. Pe toată durata monitorizării au trebuit să completeze nişte chestionare cu privire la cantitatea de peşte consumată, iar la final au dat un test de inteligenţă şi li s-au testat abilităţile verbale şi non-verbale.

Copii care au declarat că au mâncat peşte cel puţin o dată pe săptămână au avut un scor de aproape cinci ori mai mare decât cei care au zis că nu au consumat peşte niciodată sau foarte rar. Părinţii au fost întrebaţi despre modul în care dorm cei mici şi au concluzionat că introducerea peştelui în meniul săptămânal duce la creşterea calităţii somnului.

January 30, 2018

Supraponderabilitatea afectează milioane de oameni în întrega lume. Se caută de ani de zile o ‘’pilulă’’ magică care să îi ajute pe cei cu astfel de probleme să slăbească, însă aceasta se lasă aşteptată. Deocamdată oamenii supraponderali trebuie să se focuseze pe alimentaţie şi mişcare.

Iţi vom prezenta astazi o băutură care te ajută să arzi grăsimile în timp ce dormi:

Este vorba despre un smoothie, iar pentru a-l prepara ai nevoie de un castravete, o lămâie, o lingură de pătrunjel, o linguriță de ghimbir ras și o treime de cană cu apă. Toate aceste ingredientele trebuie amestecate în blender, după care bea sucul proaspăt, înainte de culcare.

Pentru ca această băutură să fie și mai eficientă, poți să faci și mișcare, precum o plimbare simplă în natură sau mers cu bicicletă.

 

January 19, 2018

Cât suntem tineri lucrurile par să mergă excelent, organismul fiind capabil în această perioadă să compenseze un stil de viaţă mai puţin echilibrat.

Oamenii de ştiinţă au realizat mai multe studii care au scos la suprafaţă faptul că alimentaţia afectează diferit sanatatea psihică a tinerilor şi a bătrânilor. Aceştia susţin faptul că starea de spirit a tinerilor din grupa de vârstă 18-29 de ani pare să fie cel mai uşor modificată de consumul de carne, pe când după vârsta de 30 de ani fructele şi evitarea alimentelor care activează sistemul nervos sipatic (cafea, alimente cu index glicemic ridicat) sunt cauzatoare de schimbări de viziune asupra lumii.

Practic, dacă până la vârsta de 30 de ani alimentaţia nu provoacă mari neajunsuri, după acest prag este bine să mâncăm foarte sănătos dacă vrem ca sistemul nostru nervos să funcţioneze corect. Nu trebuie să uităm de activitatea fizică, care este şi ea importantă deoarece ajută la formarea de serotonină şi dopamină, care ne aduc zâmbetul pe buze şi gândurile bune.

Pe măsură ce îmbătrânim, radicalii liberi sunt produşi în cantitate mult mai mare şi creşte nevoia de antioxidanţi, care le mai reduce din efecte. Radicalii liberi

November 30, 2017

Alimentaţia este extrem de importantă pentru sănătatea organismului, iar atunci când consumi alimente necorespunzătoare viaţa sexuală poate fi afectată semnificativ.

Iată alimentele cu efecte negative asupra libidoului:

Alcoolul nu face bine performanţelor sexuale. Lichiorul, berea şi vinul, în principal, afectează capacitatea de excitaţie a organismului şi împiedică orgasmul.

Alimentele prăjite scad performantele sexuale, deoarece grăsimea rămâne mult timp în stomac şi poate contribui la balonări excesive.

Toţi nutriţioniştii blamează chipsurile, iar acest lucru este cât se poate de normal. Prea mulţi carbohidraţi rafinaţi duc la constipaţie, iar aceasta ucide libidoul.

De asemenea, trebuie evitată carnea roşie, deoarece creşte riscul bolilor de inimă şi implicit scade performantele sexuale. Dieta mediteraneană, spre exemplu, este cea mai indicată pentru o viaţă sanatoasă din toate punctele de vedere.

November 22, 2017

Cancerul apare atunci când celule ale organismului devin anormale, începând să crească şi să se multiplice fără control. Celulele normale au un anumit ciclu de viaţă şi se înmulţesc pentru a asigura înlocuirea ţesuturilor uzate, vindecarea rănilor şi menţinerea sănătăţii organismului. Când celulele încep să crească necontrolat, formează o masă numită tumoră.

Numeroase cercetări scot la iveală faptul că stilul de viaţă are un impact mai puternic asupra dezvoltării celulelor canceroase decât moştenirea genetică, după cum se arată într-un studiu publicat în New York Times.

Cel mai blamat ingredient din alimentaţia noastră zilnică şi care hrăneşte constant celulele canceroase este zahărul. Din pacate acest aliment este consumat de majoritatea persoanelor, fiind aproape imposibil de eliminat din alimentaţie, datorită faptului ca este folosit în majoritatea produselor procesate.

Consumul de zahăr a crescut exagerat de mult pe cap de locuitor, iar zahărul favorizează dezvoltarea tumorilor şi răspândeşte cancerul în corp. Potrivit specialiştilor, zahărul menţine un mediu acid în corp, favorizează apariţia inflamaţiilor şi hrăneşte celulele canceroase.

November 13, 2017

Pentru a avea o viaţă sănătoasă şi lungă trebuie să avem grijă la stilul de viaţă pe care îl adoptăm. Pe lângă alimentaţie şi mediul social în care trăim, mişcarea are o pondere extrem de serioasă în menţinerea sănătăţii organismului.

Conform testelor realizate de către cercetătorii americani, persoanele care obişnuiesc să alerge trăiesc cu aproximativ trei ani mai mult decât ceilalţi, indiferent dacă sunt fumători, supraponderali sau consumă frecvent alcool. Niciun alt exercitiu fizic nu are un impact atât de mare asupra creşterii speranţei de viaţă, afirmă aceştia.

Mai exact, o oră de alergare iţi poate prelungi viaţa cu până la şapte ore. Aceasta este concluzia studiului american publicat în jurnalul “Progress in Cardiovascular Disease”.

În cadrul studiului au fost analizate datele medicale ale persoanelor înscrise la antrenamentele sportive din cadrul institutului Cooper din Dallas. Studiul a arătat că şi cinci minute pe zi de alergare pot avea drept efect prelungirea vieţii.

Interesant este faptul că, indiferent de viteza sau distanţa parcursă la fiecare sesiune, riscul de deces prematur a scăzut cu aproximativ 40% în randul perso

November 7, 2017

Oamenii au început să ofere o mai mare atenţie alimentaţiei, încercând să aleagă alimentele cele mai bune pentru sănătatea lor. Este adevărat că, în ziua de astăzi, nu este uşor să alegem sau să găsim alimentele sută la sută sănătoase.

Spre exemplu, salata la pungă pare a fi o soluție accesibilă atunci când te gândești la o masă sănătoasă, rapidă și bună, însă un studiu făcut recent asupra acestui produs arată că ea poate avea efecte devastatoare asupra organismului uman.

Cercetătorii de la Universitatea din Leicester au descoperit că mediul umed combinat cu nutrienții care se scurg din frunzele tocate creează mediul perfect pentru înmulțirea bacteriilor precum Salmonella și E.Coli.

Oamenii de ştiinţă au fost uimiți și de faptul că bacteriile se înmulțesc, chiar dacă sunt depozitate în frigider, așa că aceștia recomandă consumul acestei salate chiar în ziua în care a fost cumpărată, pentru a evita eventualele probleme care pot să apară.

 

November 1, 2017

Osteoporoza este o afecţiune care afectează oasele, cauzând slăbire, fragilitate şi o predispoziţie la fracturi. Aceste fracturi se întâlnesc mai ales la coloana vertebrală, încheieturile mâinilor şi sold, însă pot afecta şi alte oase, cum ar fi braţul sau pelvisul.

Un stidiu recent a scos în evidenţă un aspect extrem de interesant. Se pare că doar un minut de alergat pe zi are mari beneficii asupra oaselor femeilor. Deci dacă lipsa timpului a fost scuza ta pentru a evita mișcarea, pregătește-te să mergi la cumpărături de adidași ca să te simți mai bine când alergi după autobuz.

Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile care fac antrenamente scurte sau cară greutăți chiar și numai pentru 60 sau 120 de secunde pe zi, au o densitatea ososasă mai mare cu până la 4% față de cele care nu au făcut așa ceva, iar cele care cresc activitatea peste două minute, au oasele mai sănătoase cu 6%. În realitate, acest tip de antrenament este echivalent cu o alergare la intensitate medie pentru femeile care nu au ajuns la menopauză și una ușoară pentru cele care au trecut deja de menopauză. Este foarte clar faptul că sănătatea oasoasă este extrem de importantă, mai ales pentru femei, din cauza riscului c

October 17, 2017

Acumularea kilogramelor în plus este o reală problemă a zilelor noastre, însă nu pentru toată lumea. Ştim cu toţii că există persoane care pot mânca aproape orice, de la fripturi până la dulciuri, dar nu acumulează nici măcar un kilogram în plus.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că în aceste cazuri un rol determinant îl joacă fiinţele microscopice care ne popu­lează intestinul. Observaţiile efectuate în ultima perioadă i-au condus pe specialişti la definirea a trei tipuri de floră intesti­nală.

Pentru fiecare tip de floră intestinală predo­mină în intestin un anumit grup de bacterii, indiferent de vârstă, sexul sau originea persoanelor respec­tive.

Spre exemplu, grupul “bacteroid” se regă­seşte la 30% dintre europeni – şi anume, la cei în a căror alimentaţie ocupă un loc important carnea şi grăsimile animale. La con­sumatorii consecvenţi de legume şi fruc­te, care totalizează 20% din populaţia Euro­pei, este mai numeros grupul “prevotella”, iar la restul europenilor, adică la 50% dintre ei, prevalează gru­pul “ruminococcus”, com­pus din bacterii ce agreează uleiurile vege­tale, dar şi alcoolul.

Numeroasele studii ştiinţifice pun tot ma

September 15, 2017

Moştenirea genetică reprezintă transmiterea de material genetic de la parinţi la copii. Aproape toate trăsăturile fizice, multe dintre trasăturile de personalitate şi abilităţi unice sunt prezente în gene.

Este aproape incredibil cum putem avem părţi identice cu cele ale părinţilor noştri, însă ultimile cercetări în domeniul geneticii scot la iveală caracteristici surprinzătoare pe care copiii le pot moşteni de la părinţi:

Nivelul colesterolului – cei mai mulţi dintre noi cred că nivelul ridicat de colesterol se datorează în totalitate alimentaţiei, însă, de multe ori, acesta este influenţat şi de genele noastre. Aproximativ una din 500 de persoane are o mutaţie genetică care duce la acumularea de colesterol în sânge. Aceşti oameni vor avea nivelul ridicat al colesterolului chiar dacă mănâncă numai legume.

Nivelul de inteligenţă – specialiştii au descoperit faptul că succesul academic este într-un procent de 55% moştenire genetică. Astfel, dacă părinţii au demonstrat abilităţi remarcabile în timpul studiilor, sunt şanse bune ca şi copiii să le calce pe urme.

Dependenţa de cafea – este printre cele mai neaştepta