Psihoterapie

Psihoterapie

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la graniţa dintre medicină şi psihologie.
Psihoterapia este o modalitate de tratament cuprinzător – deliberat şi planificat – prin mijloace şi metodologii specifice, având un cadru clinic şi teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale sau stări de suferinţă psihosociale şi/sau psihosomatice şi comportamentale disfuncţionale (conform definiţiei date de Federaţia Română de Psihoterapie).

La psihoterapie pot apela persoane din toate categoriile de vârstă:

  • copii ce pot fi sensibili la lucruri pe care adultul nu le consideră de o însemnătate majoră;
  • adolescenţi care trec prin schimbări importante – ca rezultat al dezvoltării şi maturizării treptate – ce pot duce la probleme de adaptare;
  • persoane adulte care se confruntă cu o multitudine de situaţii şi responsabilităţi ce pot duce la probleme în plan psihologic;
  • persoane vârstnice care prezintă probleme specifice acestei etape – oboseala cronică şi tristeţea nu sunt stări normale şi, uneori, nu sunt luate în seamă de persoana în cauză sau de familie.

Psihoterapia abordează şi rezolvă diferite tipuri de probleme:

  • tulburările copilăriei şi adolescenţei:

    – tulburări de învăţare;
– tulburări de comportament (ADHD
    – sindromul hiperkinetic), etc.2
  • tulburările anxioase: anxietatea generalizată, agorafobia şi atacurile de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă, fobiile, stresul posttraumatic, etc.
  • tulburările afective: depresia;
  • tulburări somatoforme: tulburarea de conversie, tulburarea de somatizare, hipocondria, etc.
  • tulburări în legătură cu o substanţă: tulburările datorate abuzului de alcool, dependenţa de nicotină;
  • tulburări de comportament alimentar: anorexia şi bulimia;
  • tulburări de personalitate, etc.

Echipa medicala