Litiaza urinară: simptome, diagnostic și tratamentul pietrelor la rinichi

Litiaza urinară reprezintă formarea unor concrețiuni minerale, organice sau mixte, numite calculi, la nivelul aparatului urinar. Deși majoritatea calculilor se formează în rinichi și pot migra ulterior pe ureter către vezică, litiaza urinară include și calculii formați la nivelul vezicii urinare, uretrei sau, în anumite situații, prostatei.

Litiaza poate avea manifestări foarte diferite. Unii calculi sunt descoperiți întâmplător, la o ecografie efectuată din alte motive, și nu produc niciun simptom. În schimb, migrarea unui calcul pe ureter și obstrucția tractului urinar pot determina colică renală, una dintre cele mai intense forme de durere întâlnite în practica medicală.

În anumite situații, litiaza se poate complica prin obstrucție urinară, infecție, hidronefroză sau afectarea funcției renale. De aceea, diagnosticul nu urmărește doar identificarea calculului, ci și stabilirea localizării, dimensiunii, compoziției și a efectului acestuia asupra aparatului urinar.

Ce este litiaza urinară?

Calculii urinari se formează atunci când anumite substanțe din urină ating concentrații suficient de mari pentru a se cristaliza și a forma concrețiuni.

În funcție de localizare, vorbim despre:

• litiază renală – calculi localizați la nivelul rinichiului;
• litiază ureterală – calculi care se află în ureter, frecvent prin migrarea unui calcul renal;
• litiază vezicală – calculi localizați sau formați în vezica urinară;
• litiază uretrală – calculi situați la nivelul uretrei;
• litiază prostatică – calculi localizați în structurile prostatice.

Din punct de vedere clinic, este importantă diferențierea dintre un calcul care rămâne în rinichi și unul care migrează în ureter. Un calcul renal poate rămâne asimptomatic o perioadă îndelungată, în timp ce obstrucția ureterului poate produce colica renală.

Cât de frecventă este litiaza urinară?

Litiaza urinară este una dintre cele mai vechi afecțiuni documentate în istoria medicinei. Calculi urinari au fost identificați inclusiv în rămășițele unor mumii egiptene.

Boala este mai frecvent întâlnită în țările dezvoltate economic și în regiunile cu climă caldă. Incidența este influențată de numeroși factori, inclusiv predispoziția genetică, alimentația, aportul de lichide, activitatea fizică și anumite boli metabolice.

Litiaza poate apărea la orice vârstă, iar în ultimele decenii a fost observată o creștere a prevalenței în numeroase populații. Factorii de stil de viață, alimentația dezechilibrată, obezitatea, sedentarismul și hidratarea insuficientă pot contribui la apariția și recurența calculilor.

Incidenta litiazei urinare se situează între 45 si 80  la 100.000 de oameni conform statisticilor, însă cel mai probabil cifrele reale sunt mai mari. Frecvenţa maximă este între 40-65 ani însă, în ultimii ani din ce în ce mai mulţi tineri sunt diagnosticaţi cu litiază (sedentarism, mâncăruri de tip fast-food, hidratare necorespunzatoare etc).

Care sunt cauzele și factorii favorizanți ai litiazei?

Formarea calculilor urinari este rezultatul interacțiunii dintre factori metabolici, alimentari, genetici și de mediu.

Printre factorii care pot favoriza apariția litiazei se numără:

• aportul insuficient de lichide;
• pierderile importante de lichide prin transpirație;
• anumite particularități ale alimentației;
• consumul excesiv de sare;
• unele modificări ale metabolismului calciului, oxalaților, acidului uric sau citratului;
• infecțiile urinare;
• anumite boli metabolice sau endocrine;
• obezitatea și sindromul metabolic;
• anumite medicamente;
• antecedentele personale de litiază;
• antecedentele familiale.

Predispoziția familială este importantă, iar agregarea familială poate reflecta atât factori genetici, cât și obiceiuri alimentare și de stil de viață comune.

În cazul pacienților care formează repetat calculi, identificarea factorului favorizant este importantă pentru prevenirea recidivelor.

Care sunt simptomele litiazei urinare?

Manifestările clinice ale litiazei urinare sunt foarte variate. Boala poate fi complet asimptomatică sau poate produce durere severă și, în cazurile complicate, infecție urinară și afectarea funcției renale.

Litiaza renală poate fi asimptomatică

Un calcul situat în rinichi poate să nu producă niciun simptom și poate fi descoperit întâmplător în timpul unei ecografii abdominale sau al unei alte investigații imagistice.

Este important de reținut că prezența unui calcul renal la ecografie nu înseamnă automat că acesta este cauza unei dureri lombare.

Mulți pacienți se prezintă la consultație pentru dureri lombare de cauză musculoscheletală sau vertebrală, iar investigațiile efectuate identifică în același timp un calcul renal asimptomatic.

Lombalgia în litiaza renală

Un calcul renal poate produce o durere lombară surdă, persistentă, uneori însoțită de simptome urinare. Totuși, această durere nu este specifică pentru litiază.

Interpretarea simptomelor trebuie făcută împreună cu examenul clinic și investigațiile imagistice.

Colica renală

Colica renală este manifestarea clasică a migrării unui calcul pe ureter și a obstrucției ureterale.

Mecanismul durerii este complex și implică obstrucția și distensia acută a tractului urinar superior, precum și spasmul ureteral și modificările de presiune la nivelul sistemului pielocaliceal și al capsulei renale.

În colica renală tipică, durerea:

• are debut lombar sau în flanc;
• poate fi foarte intensă;
• este adesea intermitentă, cu caracter „colicativ”;
• poate iradia spre fosa iliacă și regiunea inghinală;
• poate coborî spre vezică și organele genitale externe, în funcție de localizarea calculului;
• poate fi asociată cu simptome urinare și hematurie.

Spre deosebire de alte tipuri de durere, pacientul cu o colică renală tipică este adesea agitat și incapabil să își găsească o poziție antalgică. Se poate ridica, așeza sau deplasa continuu în încercarea de a găsi o poziție care să reducă durerea.

Simptome urinare

În funcție de poziția calculului, pot apărea:

• polakiurie – urinări frecvente;
• algurie – durere sau usturime la urinare;
• tenesme vezicale;
• senzația de imperiozitate micțională;
• hematurie microscopică sau macroscopică.

Simptomele urinare sunt mai frecvente atunci când calculul este localizat în porțiunea distală a ureterului, în apropierea vezicii.

Greața și vărsăturile

Colica renală poate fi însoțită de manifestări vegetative, în special:

• greață;
• vărsături;
• paloare;
• transpirații.

Aceste manifestări pot fi foarte intense în timpul episodului colicativ.

Infecția urinară asociată litiazei

Litiaza poate favoriza apariția sau persistența infecțiilor urinare. Pot exista infecții de prezență, pielonefrite asociate litiazei și, în cazurile severe, infecții urinare pe un sistem obstruat.

Febra și frisoanele asociate unei obstrucții urinare produse de un calcul reprezintă o situație care necesită evaluare medicală urgentă.

O infecție urinară asociată unei obstrucții poate evolua sever și poate necesita drenajul urgent al aparatului urinar, urmând ca tratamentul definitiv al calculului să fie efectuat ulterior.

Când este necesară prezentarea de urgență la medic?

Un pacient cu litiază urinară trebuie să solicite evaluare medicală rapidă în cazul apariției unor simptome precum:

• febră sau frisoane;
• alterarea stării generale;
• durere severă persistentă sau necontrolată;
• vărsături repetate și imposibilitatea de a menține hidratarea;
• dificultatea sau imposibilitatea de a urina;
• scăderea importantă a cantității de urină;
• simptome sugestive pentru infecție urinară asociate cu durerea lombară;
• durere la un pacient cu rinichi unic funcțional.

Asocierea dintre obstrucția tractului urinar și infecție este deosebit de importantă, deoarece poate pune în pericol funcția renală și starea generală a pacientului.

Cum se pune diagnosticul de litiază urinară?

Diagnosticul litiazei are mai multe obiective:

• confirmarea existenței calculului;
• localizarea acestuia;
• determinarea dimensiunilor;
• identificarea eventualei obstrucții;
• evaluarea răsunetului asupra aparatului urinar și funcției renale;
• identificarea unei eventuale infecții;
• stabilirea, atunci când este posibil, a compoziției calculului;
• identificarea unor anomalii metabolice care pot favoriza formarea calculilor.

Pentru atingerea acestor obiective sunt utilizate anamneza, examenul clinic, investigațiile imagistice și analizele de laborator.

Anamneza pacientului cu litiază

Anamneza are o importanță deosebită în evaluarea pacientului litiazic.

Medicul urmărește în special:

• antecedentele familiale de litiază;
• episoadele anterioare de eliminare a calculilor;
• intervențiile urologice anterioare;
• episoadele de colică renală;
• infecțiile urinare recurente;
• afecțiunile care pot favoriza litogeneza;
• medicația administrată;
• obiceiurile alimentare și aportul de lichide;
• eventualele analize sau investigații anterioare.

În cazul unui pacient cu antecedente de litiază este foarte utilă prezentarea documentelor medicale anterioare, deoarece informații precum localizarea, dimensiunea și compoziția calculului, tratamentul efectuat și rezultatul acestuia pot contribui la stabilirea conduitei actuale.

Examenul clinic în litiaza urinară

În afara episodului de colică renală sau a complicațiilor litiazei, examenul clinic poate avea o contribuție limitată la stabilirea diagnosticului.

În timpul colicii renale, pacientul este de obicei agitat, caută permanent o poziție antalgică și poate prezenta transpirații, paloare, greață sau vărsături.

În anumite situații pot fi identificate:

• sensibilitatea lombară;
• puncte ureterale dureroase;
• nefromegalie dureroasă;
• semne asociate unei obstrucții importante;
• semne ale unei infecții.

Manevra Giordano, constând în percuția regiunii lombare, este nespecifică și nu poate confirma singură prezența unui calcul. Într-o colică renală intensă, examenul clinic trebuie efectuat cu atenție, fără manevre inutile care pot accentua disconfortul pacientului.

Ce investigații imagistice sunt folosite pentru diagnosticul litiazei?

Ecografia renală și urinară

Ecografia este una dintre cele mai accesibile și utile metode de investigare a pacientului cu suspiciune de litiază.

Aceasta poate identifica:

• calculi renali;
• anumite localizări ale calculilor ureterali;
• calculi vezicali;
• dilatarea sistemului pielocaliceal;
• ureterohidronefroza;
• modificări ale parenchimului renal;
• anumite complicații ale litiazei;
• afecțiuni concomitente ale aparatului urinar.

Aspectul ecografic clasic al calculului este de imagine hiperecogenă cu con de umbră posterior.

Ecografia este deosebit de utilă prin accesibilitate, rapiditate și lipsa expunerii la radiații. Totuși, nu poate identifica întotdeauna toți calculii, în special în anumite segmente ale ureterului, iar rezultatul trebuie interpretat în context clinic.

Termenul popular de „nisip la rinichi” trebuie, de asemenea, utilizat cu precauție: identificarea unor imagini ecografice fine nu înseamnă automat existența unor microcalculi care pot fi caracterizați cu certitudine prin ecografie.

Tomografia computerizată

CT-ul fără substanță de contrast are un rol important în diagnosticul litiazei, în special atunci când este necesară confirmarea diagnosticului sau când ecografia nu oferă suficiente informații.

Tomografia poate identifica atât calculi radioopaci, cât și calculi care nu sunt vizibili la radiografia simplă și poate furniza informații despre:

• localizarea calculului;
• dimensiunea acestuia;
• gradul de obstrucție;
• anatomia aparatului urinar;
• densitatea calculului.

Densitatea calculului, exprimată în unități Hounsfield (HU), poate oferi și informații orientative privind compoziția și poate contribui la alegerea metodei terapeutice. Ghidurile EAU recomandă integrarea datelor obținute prin CT în decizia terapeutică.

Radiografia reno-vezicală

Radiografia simplă poate evidenția calculii care conțin suficiente săruri minerale pentru a fi radioopaci.

Majoritatea calculilor care conțin calciu sunt vizibili radiologic, în timp ce calculii de acid uric sunt, în general, radiotransparenți.

Radioopacitatea poate varia în funcție de compoziția calculului, iar mulți calculi au o structură mixtă. Din acest motiv, aspectul radiologic nu poate stabili singur compoziția chimică a unui calcul.

Diagnosticul diferențial al opacităților proiectate în zona aparatului urinar poate include fleboliți, calcificări ganglionare, calcificări vasculare, calcificări costale și alte formațiuni.

Ce analize sunt necesare în litiaza urinară?

Evaluarea pacientului cu litiază poate include analize de sânge și urină.

În funcție de contextul clinic, pot fi investigate:

• creatinina;
• ureea;
• acidul uric;
• calciul;
• fosfații;
• magneziul;
• sodiul și potasiul;
• alți parametri biochimici.

Analiza urinei poate include:

• examenul sumar de urină;
• sedimentul urinar;
• pH-ul urinar;
• identificarea hematiilor;
• identificarea leucocitelor;
• identificarea nitriților;
• urocultura, atunci când există suspiciunea de infecție.

La pacienții cu risc crescut de recurență poate fi necesară o evaluare metabolică specifică, care poate include determinări în urina de 24 de ore ale volumului urinar, calciului, oxalatului, acidului uric, citratului, sodiului și altor parametri. Ghidul EAU recomandă evaluarea metabolică specifică în special pacienților cu risc crescut de formare repetată a calculilor.

De ce este importantă analiza calculului?

Atunci când un pacient elimină un calcul sau acesta este recuperat în timpul unei proceduri, analiza compoziției sale poate oferi informații importante despre mecanismul formării litiazei.

Printre tipurile de calculi se numără:

• calculii de oxalat de calciu;
• calculii de fosfat de calciu;
• calculii de acid uric;
• calculii de struvit și alte calculi de infecție;
• calculii de cistină;
• calculii de xantină;
• calculii medicamentoși și alte forme rare.

Compoziția calculului poate orienta investigațiile ulterioare și măsurile de prevenire a recurenței.

Ghidurile EAU recomandă analiza calculului la pacienții aflați la primul episod litiazic, preferând metode precum spectroscopia în infraroșu sau difracția de raze X.

Cum se tratează litiaza urinară?

Tratamentul este individualizat. Alegerea metodei terapeutice depinde de mai mulți factori, printre care:

• localizarea calculului;
• dimensiunea calculului;
• numărul calculilor;
• compoziția și densitatea calculului;
• existența unei obstrucții;
• gradul de dilatare a tractului urinar;
• prezența sau absența infecției;
• funcția renală;
• anatomia aparatului urinar;
• simptomele pacientului;
• probabilitatea eliminării spontane.

Nu toți calculii necesită intervenție imediată. În cazul anumitor calculi mici, fără complicații, medicul poate recomanda supravegherea și tratamentul conservator, cu monitorizare.

În alte situații este necesară îndepărtarea calculului printr-o procedură minim invazivă.

Tratamentul medicamentos și eliminarea spontană a calculului

Unii calculi ureterali pot fi eliminați spontan, în special cei de dimensiuni mici. Probabilitatea eliminării depinde de dimensiune și de localizarea calculului.

Tratamentul conservator poate include controlul durerii, hidratare adecvată și, în cazuri selectate, terapie medicamentoasă expulzivă, prescrisă de medic.

Nu trebuie însă încercată forțarea eliminării unui calcul în prezența unei infecții, a unei obstrucții importante sau a unei afectări a funcției renale.

Litotriția extracorporeală cu unde de șoc – ESWL

Litotriția extracorporeală cu unde de șoc (ESWL) este o metodă minim invazivă prin care undele de șoc sunt utilizate pentru fragmentarea calculului în fragmente suficient de mici pentru a putea fi eliminate prin tractul urinar.

Eficiența ESWL depinde de:

• localizarea calculului;
• dimensiunea acestuia;
• densitatea și compoziția sa;
• anatomia pacientului;
• distanța dintre calcul și suprafața pielii;
• existența unei obstrucții.

Prin urmare, ESWL nu este potrivită pentru orice calcul și nu trebuie stabilită doar pe baza unei limite fixe de dimensiune.

Calculii cu anumite caracteristici de densitate pot fi mai dificil de fragmentat prin unde de șoc. Informațiile furnizate de CT pot contribui la alegerea metodei.

Ureteroscopia semirigidă

Ureteroscopia semirigidă este o procedură endoscopică prin care medicul introduce un ureteroscop prin uretră și vezică până la nivelul ureterului, fără incizie cutanată.

Procedura permite identificarea directă a calculului și, în funcție de dimensiunea și caracteristicile acestuia, extragerea lui sau fragmentarea sa.

Ureteroscopia este utilizată în special pentru calculii ureterali și poate oferi un grad ridicat de control asupra îndepărtării calculului.

Ureteroscopia flexibilă cu laser Holmium

Ureteroscopia flexibilă permite accesul endoscopic la ureter și la sistemul pielocaliceal al rinichiului.

În timpul procedurii, calculul poate fi fragmentat cu ajutorul unui laser, inclusiv laserul Holmium, iar fragmentele pot fi extrase sau lăsate să fie eliminate ulterior, în funcție de situația clinică.

Această tehnică permite tratamentul minim invaziv al unei game largi de calculi renali și ureterali.

Avantajele procedurii includ accesul endoscopic direct la calcul, posibilitatea fragmentării precise și absența unei incizii chirurgicale clasice.

Alegerea între ureteroscopie flexibilă, ESWL și alte proceduri depinde însă de particularitățile calculului și ale pacientului.

Tratamentul endoscopic al litiazei vezicale

Calculii vezicali pot fi tratați endoscopic, prin introducerea unui instrument prin uretră până în vezică.

Calculul poate fi fragmentat și apoi extras, în funcție de dimensiunea și compoziția sa.

În cazul litiazei vezicale este importantă și identificarea cauzei care a favorizat formarea calculului. De exemplu, obstrucția subvezicală, golirea incompletă a vezicii, anumite infecții urinare sau corpii străini urinari pot contribui la formarea calculilor.

Tratamentul calculului fără tratarea cauzei favorizante poate fi urmat de recidivă.

Cum se alege tratamentul pentru o piatră la rinichi?

Nu există o singură metodă de tratament potrivită pentru toți pacienții.

În linii mari:

• un calcul mic, asimptomatic și fără complicații poate fi monitorizat în anumite situații;
• un calcul ureteral poate fi tratat conservator dacă există șanse bune de eliminare spontană și nu există complicații, sau prin ureteroscopie/ESWL în funcție de caz;
• un calcul renal poate fi tratat prin ESWL sau ureteroscopie flexibilă, în funcție de dimensiune, localizare și caracteristicile sale;
• calculii mai mari sau complecși pot necesita proceduri endourologice adaptate;
• calculii vezicali pot fi tratați endoscopic;
• un calcul asociat unei infecții urinare și obstrucții poate necesita mai întâi drenajul urgent al aparatului urinar, iar tratamentul definitiv al calculului se efectuează ulterior.

Ghidurile europene subliniază că alegerea tratamentului pentru litiază trebuie individualizată în funcție de caracteristicile calculului și ale pacientului.

Se poate preveni apariția pietrelor la rinichi?

Da. Prevenirea recurenței este o componentă importantă a tratamentului pacientului litiazic.

Măsurile generale includ:

• consum suficient de lichide;
• preferarea apei ca principală sursă de hidratare;
• evitarea deshidratării;
• alimentație echilibrată;
• limitarea excesului de sare;
• menținerea unui aport normal de calciu alimentar;
• evitarea exceselor alimentare;
• menținerea unei greutăți corporale normale;
• activitate fizică adecvată.

Ghidul EAU recomandă, în general, un aport de lichide suficient pentru obținerea unui volum urinar de peste 2,5 litri pe zi, cu adaptarea recomandărilor la particularitățile fiecărui pacient.

În cazul pacienților cu litiază recurentă sau cu risc crescut, prevenția poate necesita o evaluare metabolică și tratament medicamentos specific, în funcție de tipul calculului și de modificările identificate în sânge și urină. Află mai multe despre alimentele care favorizează apariția calculilor!

Litiaza urinară la Elytis Hospital

Diagnosticul și tratamentul litiazei urinare necesită o abordare individualizată, de la identificarea calculului și evaluarea funcției renale până la alegerea metodei optime de tratament.

În cadrul Elytis Hospital, pacienții cu litiază urinară pot beneficia de evaluare urologică și de metode minim invazive de tratament, în funcție de caracteristicile calculului.

Opțiunile terapeutice disponibile includ:

• litotriția extracorporeală cu unde de șoc (ESWL);
• ureteroscopia semirigidă pentru calculii ureterali;
• ureteroscopia flexibilă cu laser Holmium pentru calculii ureterali și renali;
• tratamentul endoscopic al litiazei vezicale.

Alegerea procedurii se face după evaluarea localizării, dimensiunii și caracteristicilor calculului, precum și a stării generale și a aparatului urinar al pacientului.

Întrebări frecvente despre litiaza urinară

Ultima revizuire medicală:

20.08.2026 – Dr. Pavel Onofrei, Medic Specialist Urologie

Referințe: 

• European Association of Urology. “EAU Guidelines on Urolithiasis.” European Association of Urology, 2026, https://uroweb.org/guidelines/urolithiasis.
• Assimos, Dean, et al. “Surgical Management of Stones: American Urological Association/Endourological Society Guideline.” American Urological Association, 2016, https://www.auanet.org/documents/education/clinical-guidance/Surgical-Management-of-Stones.pdf.
• Pearle, Margaret S., et al. “Medical Management of Kidney Stones: AUA Guideline.” American Urological Association, 2014, https://www.auanet.org/documents/Guidelines/PDF/clinical-guidance/Medical-Management-of-Kidney-Stones.pdf