Home  /  Posts tagged "creier" (Page 10)

Alergatul oferă numeroase beneficii pentru organism, de la îmbunătăţirea sănătăţii cardiovasculare, până la menţinerea unei greutăţi corporale optime. Practic, în culise au loc multe procese fascinante, de care poţi profita odată ce devii conştient de efectul mişcării asupra organismului tău. Aproape fiecăruia

Sindromul accentului străin este o afecţiune neurologică, foarte rară, care se manifestă prin faptul că pacientul începe dintr-o dată să folosească o intonaţie şi o pronunţie de străin. Boala apare în general din cauza traumelor severe aduse creierului, de obicei

Toată lumea ştie că fructele şi legumele au calităţi extraordinare pentru sănătatea corpului uman, însă nu toată lumea cunoaşte faptul ca seminţele şi cojile acestora conţin, de asemenea, foarte multe vitamine, aşa că nu trebuie înlăturate. Iată câteva fructe ale căror

Oamenii de stiinţă au inventat o versiune îmbunătăţită a actualului scaner de rezonanţă magnetică, care poate detecta foarte rapid semne ale unor boli grave, încă din primele stadii ale acestora, crescând astfel considerabil şansele de vindecare. Noul scaner, denumit MRF (magnetic

Dulci, zemoase, parfumate, perele sunt adevarate farmacii datorită calităţilor deosebite pe care le au. Perele au în compoziţie fructoză din belşug, cel mai dulce zahăr natural de care creierul are nevoie mai ales în perioadele de stres, apoi calciu, fosfor, potasiu, vitamine din

Call Now Button