Home  /  Boli   /  Oamenii care fac sport regulat au un creier mai dezvoltat

Oamenii care fac sport regulat au un creier mai dezvoltat

Toată lumea cunoaşte efectele extrem de benefice pe care sportul le are asupra organismului. La teorie aproape toată lumea se pricepe, însă ceea ce ne omoară pe toţi este practica. Dacă am fi puţin mai implicaţi, măcar în ceea ce priveşte mişcarea fizică, am avea o viaţă mult mai sănătoasă şi mult mai echilibrată.

Noile studii realizate de către specialişti au arătat că oamenii care nu au făcut sport aveau un creier mai mic decât cei care fuseseră mai activi, la un interval de 20 de ani. Cercetările au arătat că persoanele cu o capacitate redusă de mişcare – definită ca perioada de timp în care o persoană poate alerga pe bandă înainte ca pulsul inimii să ajungă la un anumit prag – aveau o probabilitate mai mare să aibă creiere mai mici mai târziu în viaţă, comparativ cu oamenii care aveau un nivel de fitness ridicat la vârsta mijlocie.

Pe lângă toate acestea, persoanele care au prezentat o tensiune şi un puls al inimii ridicate în timpul exerciţiilor au evidenţiat o probabilitate mai mare de a avea creiere mai mici. O tensiune care depăşeşte valorile normale şi un puls al inimii ridicat ar putea indica un nivel de fitness redus.

Practic studii au arătat că activităţile fizice ajută creierul să combată declinul cognitiv.

Deocamdată nu se ştie încă cu exactitate la ce punct în viaţă activităţile fizice sunt cele mai importante pentru sănătatea creierului.

Call Now Button