Boli neurologice rare – Sindromul accentului străin

Sindromul accentului străin este o afecţiune neurologică, foarte rară, care se manifestă prin faptul că pacientul începe dintr-o dată să folosească o intonaţie şi o pronunţie de străin. Boala apare în general din cauza traumelor severe aduse creierului, de obicei prin lovire sau accident vascular.

Sunt celebre cazuri precum cel al australiencei Leanne Rowe care după un accident rutier în care a suferit un traumatism cranian, a început să vorbească cu accent franţuzesc, deşi nu fusese niciodată în Franţa şi nici nu avea prieteni francezi. Un alt caz este cel al lui Geordie Linda Walker, în vârstă de 60 de ani care, în urma unui atac cerebral, a început să vorbească cu un puternic accent jamaican. Şi sportivul ceh Matej Kus s-a trezit vorbind perfect limba engleză, după un accident care l-a lăsat inconştient, în 2007. Câteva zile mai târziu, această abilitate a fost pierdută, engleza redevenind o enigmă pentru sportiv. Scoţianul Tom Paterson din orasul Largs, din apropiere de Glasgow, a devenit peste noapte o ciudăţenie după ce, trezit dintr-o coma de şase săptămâni, a realizat că a căpătat nu unul, ci mai multe accente din ţări pe care nu le-a vizitat niciodată.

Studiile relevă faptul că acest sindrom este cauzat de traumatismele asupra creierului: atunci când anumite zone ale creierului care răspund de controlul lingvistic sunt afectate se poate ajunge în această situaţie. Daunele depind de partea creierului care a fost afectată.

Abilitatea acestor pacienţi de a putea vorbi o limbă străină cu un accent nativ poate părea extraordinară însă în realitate este foarte dificil pentru pacienţii care suferă de acest sindrom. Aceştia percep accentul străin ca pe un handicap, o dificultate în vorbire. Ei au nevoie să fie înţeleşi de către comunitate şi ajutaţi pentru a preveni izolarea.

Sindromul Accentului Străin este considerat o boală extrem de rară a creierului, boală cauzată de deteriorarea centrilor vorbirii. Nu se cunoaste încă niciun remediu al acestei boli. Din anul 1907, de când a fost identificat prima oară, până în prezent s-au înregistrat puţin peste 100 de cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu acest sindrom.