Home  /  2018  /  octombrie (Page 3)

În ultimii ani am observat o creştere alarmantă a persoanelor cu probleme grave de sănătate, astfel că, ne întrebăm de ce cancerul a lovit şi a băgat în mormânt milioane de oameni în ultimii ani, de ce obezitatea transformă în

Există foarte multe persoane care iau medicamente pentru diferite probleme, însă nu cunosc efectele secundare ale acestora. Spre exemplu, administrarea regulată a medicamentelor antiinflamatoare, precum ibuprofen, poate inhiba dezvoltarea musculară. Un studiu recent a analizat efectele ibuprofenului asupra mușchilor scheletici ai adulților

Conform studiilor, disfuncţia erectilă apare la unu din cinci bărbaţi, dar riscul creşte odată cu vârsta. Aproape o treime din riscurile disfuncţiei erectile sunt asociate factorilor genetici. Cercetătorii au identificat o variantă genetică ce este parţial resposabilă pentru disfuncţia erectilă, iar aceasta descoperirea

Colonul este considerat „regele organelor“ întrucât de sănătatea acestuia depinde vigoarea întregului organism. În aceste condiţii alimentaţia face diferenţa dintre sănătate şi boală. Spre exemplu, consumul de făină de seminţe de in zilnic, timp de trei săptămâni, poate curăţa complet intestinele

Datorită eforturilor oamenilor de ştiinţă medicina realizează progrese pe care acum câţiva ani nu ni le puteam imagina. Spre exemplu, un nou instrument sau algoritm poate prezice cu acurateţe înălţimea oamenilor, dar mai important, poate evalua riscul apariţiei bolilor grave, precum

Acum când sezonul rece şi-a intrat în drepturi trebuie să avem mai multă grijă pentru a evita contactarea bolilor de sezon. Copiii sunt cei mai vulnerabili în această perioadă, când simplele răceli se pot complica, ajungând până la pneumonie. Pneumonia este

Call Now Button