Smartphone-urile ne pot îmbolnăvi de ringxietate
Aproape toată lumea este conectată în ziua de astăzi la tehnologie. Telefoanele mobile aproape că fac parte din noi, fără ele fiindu-ne din ce în ce mai greu. Problema este că acestea au şi efecte mai puţin bune asupra sănătăţii
Activităţile fizice îţi prelungesc viaţa
Viaţa fără sport nu ar trebui să existe! Indiferent de natura lui, sportul este extrem de important pentru o calitate ridicată a vieţii. Poţi să mergi la sală sau poţi lucra câteva exerciţii fizice acasă, important este să vrei să
Importanţa celor 10.000 de paşi pe care trebuie să-i facem zilnic
În zilele noastre parcă toată lumea promovează mersul pe jos şi, mai mult decât atât obiectivul celor 10000 de paşi efectuaţi zilnic. Realizarea zilnică a acestui obiectiv iţi asigură o formă fizică de invidiat, te scapă de problema kilogramelor în
Urda şi calităţile sale deosebite pentru organism
Unul dintre cele mai sănătoase alimente şi utile organismului uman este urda, un tip de brânză care se obţine ca urmare a fierberii zerului din laptele de oaie după ce s-a preparat caşul. Urda este de fapt cea mai slabă brânză, cu 8 până
Află câte calorii poţi arde într-o oră în funcţie de sportul practicat
Ştim cu toţii că prin sport, devenim mai sănătoşi, mai puternici, mai rezistenţi, mai rapizi, mai capabili să facem faţă provocărilor de zi cu zi, ştim că sportul ne impune un anumit regim, o disciplină pe care nu o putem
Află aspecte interesante legate de somn
Avem tendinţa de a crede că întregul nostru organism are nevoie de somn pentru a supravieţui. În realitate însă, corpului nu îi este necesar, ci doar creierului. Sistemul nostru nervos işi reface puterile în timpul somnului, dar nimeni nu ştie
Află cât de nocive sunt alimentele mucegăite
Indiferent cât de curat ar fi la tine în bucătărie sau cât de des speli frigiderul, mucegaiul tot işi face apariţia şi iţi strică alimentele, ameninţandu-ţi sănătatea. Mucegaiul reprezintă evoluţia unor bacteri în anumite medii, acestea fiind în general toixice şi periculoase
Află ce aliment banal aduce beneficii extraordinare organismului
Deşi considerata iniţial mâncarea săracilor, în prezent mamaliguţa este des folosită ca substitut pentru pâine şi conform unor cercetări recente, având în vedere interesul tot mai crescut pentru o alimentaţie echilibrată, se pare că mamaliga aduce nişte beneficii extraordinare celor
Prin masarea degetelor scapi de anumite probleme fizice
Studiile au dovedit că masajul mâinilor accelerează vindecarea și diminuează durerile. Acest gen de terapie se bazează pe un principiu simplu: fiecare organ corespunde unui anumit punct din palmă. Stimulată, fiecare zonă duce la creşterea capacităţii organismului de vindecare şi
Ceaiul de pătrunjel acţionează eficient împotriva picioarelor umflate
Umflarea picioarelor şi a gambelor este frecventă după perioade lungi de şedere pe scaun, cum se întâmplă în zborurile lungi cu avionul sau după o zi de muncă la birou, fără să ne ridicăm periodic, pentru a ne dezmorţi corpul. Când această