Home  /  2020  /  martie (Page 3)

Deşi o sarcină reprezintă un lucru aproape banal, există o mulţime de informaţii pe care majoritatea oamenilor nu le cunosc despre ce se întâmplă în corpul unei femei atunci când este însărcinată. Iată mai jos câteva lucruri pe care nu le

Apneea în somn este o boală gravă care provoacă oprirea respiraţiei timp de câteva secunde de câteva zeci de ori într-o noapte. Aceasta nu trebuie ignorată deoarece poate duce uşor la deces. Se întâmplă ca pacienţilor care au apnee să li

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor şi cunoștințelor din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor. Capacitatea normală

A avea un copil este cu adevărat o binecuvântare de la Dumnezeu, o bucurie care merită orice sacrificiu în viaţa unui parinte. Primul an din viaţa copilaşului este şi cel mai solicitant pentru părinţi, aceştia ajungând să piardă până la

Specialiştii susţin că apa şi medicamentele sunt sursele principale care ne contaminează corpul cu cantităţi mari de metale ce pot avea efecte grave asupra organismului. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, acestea nu mai sunt controlate de organism aşa cum trebuie, ajungând, în cele

Call Now Button