Caută doctor

Etichetă: cresterea copiilor

20/09/2017

Deşi este un subiect de multe ori ocolit, relaţiile sexuale din cadrul unui cuplu sunt extrem de importante în vederea menţinerii unei relaţii puternice. Din păcate există foarte multe cazuri în care acest aspect este neglijat, iar distanţa dintre parteneri nu întârzie să apară în timp.

Spre exemplu, cercetătorii britanici au realizat un studiu care a fost publicat în British Medical Journal Open, în urma căruia au descoperit că timpul reprezintă un factor important în pierderea interesului pentru sex la femei.

Pe toată durata studiului au fost colectate date de la nu mai puţin de 4.839 de bărbaţi şi 6.669 de femei cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani, scoţând la iveală faptul că deşi ambele genuri işi pierd apetitul sexual odată cu vârsta, femeile au susţinut că se plictisesc de sexul din relaţii mult mai repede decât bărbaţii.

Pe lângă problema timpului, s-a observat că femeile sunt mai distrase de activităţile cotidiene decât bărbaţii, mai ales odată cu naşterea şi creşterea copiilor, care de multe ori captează aproape în totalitate atenţia femeilor, neglijând partenerul de viaţă.

Pe lângă toate acestea, timpul poate fi asociat şi c

30/03/2016

A avea un copil este cu adevărat o binecuvântare de la Dumnezeu, o bucurie care merită orice sacrificiu în viaţa unui parinte. Primul an din viaţa copilaşului este şi cel mai solicitant pentru părinţi, aceştia ajungând să piardă până la 300 de ore de somn, ceea ce le pot aduce adevărate dezechilibre în organism. Acest aspect poate fi evitat dacă părinţii cunosc încă de la început anumite tehnici, pentru ca bebeluşul să aibă un somn cât mai odihnitor posibil.

Potrivit unui studiu, peste 50% dintre cei care au copii nu se odihnesc bine. În general copilaşii nu vor să doarmă atunci când trebuie, sau se trezesc în toiul nopţii fiind agitaţi, iar părinţii cu greu îi pot linişti. Aceste aspecte nu sunt doar deranjante, ci reprezintă o problemă medicală serioasă. În ceea ce priveşte mariajul, aceste probleme duc la depresie, la diverse accidente şi chiar la obezitate. Este ştiut faptul că atunci când eşti extenuat, iei decizii proaste şi în legătură cu alimentaţia. Iată câteva sfaturi pentru părinţii care nu dorm aşa cum ar trebui:

Sunt multe tehnici care îi ajută pe bebeluşi să doarmă liniştiţi, însă astăzi ne vom opri asupra a trei dintre acestea:

Înfăş

Call Now Button