Home  /  Boli   /  Studiu interesant legat de apetitul sexual al femeilor

Studiu interesant legat de apetitul sexual al femeilor

Deşi este un subiect de multe ori ocolit, relaţiile sexuale din cadrul unui cuplu sunt extrem de importante în vederea menţinerii unei relaţii puternice. Din păcate există foarte multe cazuri în care acest aspect este neglijat, iar distanţa dintre parteneri nu întârzie să apară în timp.

Spre exemplu, cercetătorii britanici au realizat un studiu care a fost publicat în British Medical Journal Open, în urma căruia au descoperit că timpul reprezintă un factor important în pierderea interesului pentru sex la femei.

Pe toată durata studiului au fost colectate date de la nu mai puţin de 4.839 de bărbaţi şi 6.669 de femei cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani, scoţând la iveală faptul că deşi ambele genuri işi pierd apetitul sexual odată cu vârsta, femeile au susţinut că se plictisesc de sexul din relaţii mult mai repede decât bărbaţii.

Pe lângă problema timpului, s-a observat că femeile sunt mai distrase de activităţile cotidiene decât bărbaţii, mai ales odată cu naşterea şi creşterea copiilor, care de multe ori captează aproape în totalitate atenţia femeilor, neglijând partenerul de viaţă.

Pe lângă toate acestea, timpul poate fi asociat şi cu pierderea legăturii afective cu partenerul, care la rândul sau duce la scăderea apetitului sexual. Per total, 34% dintre femeile chestionate au relatat un interes scăzut pentru sex, comparativ cu doar 15% la bărbaţi.

 

Call Now Button