Home  /  Posts tagged "hrana"

Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ne atrage atenţia că nu este permis să le dăm apă bebeluşilor exclusiv alăptaţi la sân în primele 6 luni de viaţă, nici măcar atunci când afară este extrem de cald. Aportul de apă în primele 6

De curând, autorităţile americane au căzut de acord asupra modului în care produsele alimentare crescute din celule animale trebuie reglementate, deschizând drumul către aducere pe farfurii a „cărnii de laborator”. Chiar dacă detaliile tehnice nu au fost încă confirmate, FDA (Food

În urma unui studiu recent, oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că femeile gravide expuse chiar şi la un nivel mic de bisfenol A (BPA), considerat sub limita „sigură”, poate afecta copiii într-un mod iremediabil. Acest compus, bisfenol A, este adăugat

Din păcate, cancerul de colon rămâne în continuare una dintre maladiile cu şanse reduse de supravieţuire, mai ales din cauza diagnosticării târzii, fiind al treilea cel mai frecvent tip de cancer din America, spre exemplu, şi a doua cauză de

Cu toţii ştim că venirea unui copilaş pe lume reprezintă o responsabilitate extraordinară. Pe lângă nevoile primare, de care orice fiinţă vie are nevioe pentru a supravieţui (hrană, caldură, adăpost), un copil are nevoie de afecţiunea părinţilor şi de implicarea

Cancerul gastric prezintă de multe ori simptome nespecifice și din această cauză majoritatea pacienților se prezintă la medic cu boală în stadiu avansat. Aceste semne ale cancerului de stomac sunt adesea similare cu cele pe care le manifestă pacienții cu

Call Now Button