Home  /  Boli   /  Părinţii sunt îndemnaţi cu tărie să respecte această recomandare a medicilor pediatri

Părinţii sunt îndemnaţi cu tărie să respecte această recomandare a medicilor pediatri

Cu toţii ştim că venirea unui copilaş pe lume reprezintă o responsabilitate extraordinară. Pe lângă nevoile primare, de care orice fiinţă vie are nevioe pentru a supravieţui (hrană, caldură, adăpost), un copil are nevoie de afecţiunea părinţilor şi de implicarea lor profundă în dezvoltarea sa emoţională.

Pentru a aduce în atenţia părinţilor importanţa acestor cuvinte, Academia Americană de Pediatrie a recomandat tuturor părinţilor să citească poveşti copiilor lor, cu voce tare, încă de la naştere şi până când aceştia împlinesc cel puţin vârsta de trei ani, pentru stimularea limbajului şi a altor capacităţi de comunicare.

Acest aspect este foarte important, deoarece, stimulează într-o manieră optimală creierul lor şi întăreşte relaţia cu părinţii într-un moment crucial în dezvoltarea copiilor. În acelaşi timp, copiii dezvoltă în această perioadă limbajul, învaţă ce înseamnă lectura şi dobândesc calităţi socio-emoţionale pentru întreaga viaţă, afirmă medicii pediatri americani.

Această recomandare se sprijină pe un fapt tot mai mult recunoscut de neurologi, potrivit cărora o parte importantă din dezvoltarea creierului se produce în timpul primilor trei ani de viaţă.

De asemenea, toţi medicii pediatri sunt îndemnaţi să promoveze în timpul consultaţiilor, în special în faţa părinţilor din categoriile cele mai defavorizate, această abordare ce vizează dobândirea precoce a limbajului între naştere şi până la trei ani, vârsta la care copilul merge la grădiniţă.

Din păcate, potrivit statisticilor, o treime dintre copiii din Statele Unite ajung la grădiniţă fără cunoştinţele de limbaj de care ar avea nevoie pentru a învăţa să citească. Capacitatea de a citi corect în timpul celui de-al doilea an din şcoala primară reprezintă cel mai bun indicator pentru succesul în şcoala generală şi apoi în viaţa profesională, au precizat experţii Asociatiei Americane de Pediatrie.

De asemenea, în fiecare an, trei sferturi dintre copiii americani şi 80% dintre aceia care trăiesc sub pragul de sărăcie nu reuşesc să dobândească un nivel de lectură suficient pentru clasa a doua primară, corespunzător vârstei de opt-noua ani.

Din păcate această problemă este întâlnită în mai toate ţările lumii, iar România nu are cum să lipsească dintre acestea. Din păcate şi în ţara noastră problemele sunt majore din acest punct de vedere.

Este pentru prima dată când Asociaţia Americană de Pediatrie emite astfel de recomandări, încurajându-i astfel pe medicii pediatri să ofere, pe lângă consiliere, cărţi pentru copiii care provin din familiile defavorizate.

 

Call Now Button