Home  /  Boli   /  Singurele alimente pe care corpul nostru le transformă imediat în grăsime

Singurele alimente pe care corpul nostru le transformă imediat în grăsime

Dacă vrem să slăbim trebuie să evităm două alimente, care, de altfel, sunt singurele pe care corpul nostru le transformă imediat în grăsime.

Astfel, primul lucru pe care trebui să-l facem atunci când avem kilograme în plus este să renunţăm la zahăr, deoarece acesta se duce în ficat, iar ficatul ştie să facă din el efectiv grăsime. Fructoza din zahăr nu poate fi consumată prin mişcare, astfel că dulcele este principalul nostru duşman care ne schimbă metabolismul şi ne face să acumulăm grăsime.

Atunci când spunem  dulce, ne referim la zahărul ca atare, la alcool, dar şi la fructele în exces.

De asemenea, oricine mănâncă des produse făinoase, mai mult de o porţie cât palma, spre exemplu, şi nu face mişcare, nu are cum să nu se îngraşe. Iar făinoasele înseamnă şi pâine neagră sau din cereale integrale care are la fel de multe calorii ca cea albă.

Potrivit nutriţionistilor, cei mai buni aliaţi în cura de slăbire sunt alimentele bogate in proteinele, precum: peştele, carnea, ouăle.

Call Now Button