Năutul îţi asigură peste jumătate din necesarul zilnic de fibre
Natura ne-a oferit mereu aliaţi puternici pe care să ne putem baza atunci când vine vorba de sănătate. După spusele specialiştilor unul dintre aceşti aliaţi este năutul, un aliment recomandat pentru o viaţă echilibrată şi sănătoasă.
Boabele de năut se pot consuma fie ca atare, fie în salate. În cazul în care nu sunt deja preparate, boabele de năut trebuie lăsate în apă, să se înmoaie, timp de aproximativ 12 ore. Apoi se scurg şi se usucă bine înainte de a le pregăti, la foc mic.
Nutritioniştii susţin că 150 de grame de năut asigură peste jumătate din necesarul din fiecare zi al organismului de molibden, cam 80% din cel de mangan, 70% din cel de acid folic şi 50% din cel de fibre. De asemenea, specialiştii în nutriţie mai spun despre năut că acesta conţine circa 40% din cantitatea de triptofan necesară corpului pentru o bună funcţionare şi aproape o treime din cel de proteine.
Nautul mai conţine cupru, fosfor şi fier, aşa că are un rol important în diminuarea nivelului colesterolului. Acest aliment stopează acumularea de zahăr în sânge, fiind folositor celor care suferă de diabet sau de hipoglicemie.
Calităţile năutului
O cercetare realizată în Statele Unite ale Americii arată că bolile de inimă pot fi prevenite cu ajutorul năutului. În plus, năutul sub formă de infuzie poate scădea colesterolul negativ, de tip LDL.
Nutritioniştii ne anunţă că fierul din boabele de năut produce destulă energie că să te simţi bine toată ziua, iar magneziul sporeşte cantitatea de enzime care produc antioxidanţi. Poate să înlocuiască cu succes carnea, având un conţinut mare de proteine, aşa încât este foarte apreciat de către vegetarieni. Practic 100 de grame de năut au un conţinut de aproximativ 160 de calorii.
Năutul are şi unele contraindicaţii, mai mult pentru persoanele care suferă de gută sau au probleme cu rinichii. De aceea este indicat să consultaţi un medic nutriţionist dacă suferiţi de aceste afecţiuni, înainte de a consuma năut. Acest aliment conţine multe purine, substanţe apreciate ca fiind dăunătoare pentru aceste persoane cu astfel de afecţiuni.