Caută doctor

Etichetă: ameteala

04/04/2019

Rinichii sunt organe pereche situate în zona lombară, sub torace, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Rolul acestora este de a curăţa sângele, de a elimina substanţele reziduale, de a filtra lichidele şi de a menţine un echilibru între sarea şi mineralele din organism, contribuind astfel la reglarea tensiunii arteriale. Imbolnăvirea acestora poate crea reale probleme de sănătate.

Iată care sunt principalele semne ale îmbolnăvirii rinichilor:

Modificări în ritmul normal de urinare – dacă în ultimul timp ai remarcat că te trezeşti des noaptea pentru a merge la toaletă sau simţi o presiune sau durere când urinezi, este posibil să ai probleme cu rinichii.

Durerile şi arsurile – în timpul urinării, acestea sunt semne ale infecţiilor urinare. Netratate, acestea pot duce la complicaţii.

Dureri în partea inferioară a spatelui – durerea de spate localizată în zona rinichilor este un semn clar care anunţă probleme renale. Durerea poate apărea în timpul urinării, dar şi în alte momente, de aceea multe persoane ignoră acest simptom extrem de important.

Lipsa poftei de mâncare – acest

19/04/2017

Trăim în era tehnologiei, a dispozitivelor intelegente pe care le găsim la tot pasul, însă, acest aspect nu bucară pe toată lumea. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sensibilitatea la undele electromagnetice este o maladie în toată puterea cuvântului, de care suferă circa 3% din populaţia globului, ceea ce reprezintă un număr considerabil.

Conform unui studiu realizat de către oamenii de ştiinţă din Stocholm există o formă de alergie la undele electromagnetice emise de aparatura folosită zi de zi. Cercetătorii, care studiază acest fenomen de mai bine de 20 de ani, susţin că persoanele sensibile la undele electromagnetice acuză dureri de cap, tahicardie, ameţeli, şi o stare de oboseală generală, ori de câte ori folosesc telefonul mobil sau încălzesc o farfurie cu mâncare în cuptorul cu microunde.

Datorită acestor studii amănunţite, Suedia este şi singura ţară din lume unde această maladie este recunoscută ca atare. Canada, Statele Unite, Elveţia, Marea Britanie evaluează şi ele această posibilitate. Potrivit oamenilor de ştiinţă, persoanele cu sensibilitate la undele electromagnetice suferă de o formă de alergie în toată regula.

Practic, în astfel de cazuri, sistemul imunita

23/03/2017

Perioada menstruaţiei nu este tocmai plăcută pentru majoritatea femeilor. Acestea acuză frecvent dureri menstruale, ameţeală, balonare, migrene şi senzaţia de vomă în primele zile ale menstrei.

Pe lângă alte aspecte, există o serie de alimente pe care reprezentantele sexului feminin ar trebui să le evite în perioada menstruaţiei, întrucât au un impact negativ asupra stării generale, încurajând apariţia disconfortului la nivelul sistemului digestiv şi nu numai.

Spre exemplu, gustările sărate la care pofteşti de multe ori în timpul menstruaţiei nu fac altceva decât să deshidrateze, accentuând crampele menstruale, dar şi să încurajeze retenţia de apă şi apariţia senzaţiei de balonare. Nici lactatele nu sunt tocmai recomandate în această perioadă.

Lactatele accentuează balonarea şi flatulenţa în perioada menstruaţiei. Majoritatea acestor aspecte apar pe fond hormonal. Dacă adaugi lactate în alimentaţie e ca şi cum ai pune sare pe rană, afirmă specialiştii.

De asemenea, trebuie să ştii că şi cafeaua are un efect negativ, deoarece duce la constricţia vaselor de sânge, ceea ce accentuează crampele menstruale, în timp ce ţigările, contribuie şi ele

19/05/2016

Fiind alcătuit în proporţie de 70% din apă, organismul uman este dependent de acest lichid ce stă la baza vieţii pe Terra. Medicii nutriţionişti spun că apa este un aliment indispensabil pentru buna funcţionare a organismului. Potrivit acestora, lichidul ajută la scăderea în greutate pentru că stimulează metabolismul să ardă caloriile, previne durerile de cap provocate de deshidratare, menţine pielea elastică și chiar previne infecţiile renale şi urinare.

Consumul excesiv de apă, peste doza zilnică recomandată, poate avea insă efecte neplăcute asupra organismului. Nutritioniştii sugerează că bărbaţii ar trebui să bea zilnic 2,5 litri de apă, în timp ce o femeie ar trebui să consume nu mai mult de 2 litri de apă pe zi.

Deşi un consum excesiv de apă nu îţi afectează silueta, întrucât nu aduce un aport caloric şi nici nu conţine zahăr, aşa cum se întâmplă în cazul sucurilor, hidratarea excesivă prezintă o serie de riscuri, iar în cazuri extreme, poate avea efecte letale. În acest fel se poate ajunge la acumularea unui exces de lichid în organism, care generază stări de ameţeală şi confuzie, senzaţia de vomă şi crampe. Pentru a evita riscurile, specialiştii recomandă să bei câte puţin lichid la intervale scurte, în loc să aştepţi inst

13/02/2016

Dizenteria este o inflamație acută a intestinului, în special a colonului, ca urmare a infecţiei cu Shigella. Germenul, care atacă mucoasa intestinului gros, se răspândeşte prin mâncare, apă şi scaune infestate, iar muştele contribuie la răspândirea ei. Toxinele din intestinul gros trec prin pereţii intestinului în fluxul sanguin cauzând grave tulburări circulatorii, inflamarea miocardului, meningelui, encefalului şi ale articulaţiilor. Dizenteria se manifestă după o perioadă incubaţie a germenului de la trei la şapte zile, debutând cu manifestări digestive. Cauze Dizenteria este cauzată de diverse specii de Shigella: cel mai periculos germen este Shigella dysenteriae producător de exotoxină care care poate cauza paralizie şi tulburări ale sistemului nervos central. În ţara noastră infecţiile sunt de regulă cauzate de germenii Shigella sonnei şi Shigella flexneri mai puţini periculoşi şi care provocă diaree uşoară. Simptome Printre principalele simptome ale dizenteriei se numară: febră, ameţeală, greaţă, colaps circulator, dureri abdominale predominant în timpul scaunelor, din cauza ulceraţiilor existente pe intestinul gros, scaune dese, diareice, bogate în mucus, striate cu sânge. Dizenteria trebuie tratată cu atenţie deoarece poate deveni cronică. Diareea şi balonarea alterne

Call Now Button