Home  /  Boli   /  Poţi evita cancerul de colon prin combinarea următoarelor recomandări

Poţi evita cancerul de colon prin combinarea următoarelor recomandări

Cancerul colorectal este unul dintre cele mai răspândite tipuri de cancer, al doilea ca răspândire la bărbaţi şi al treilea la femei. Potrivit medicilor specialişti, o persoana din 20 este expusă riscului de a dezvolta cancer colorectal în anumite etape ale vieţii.

Deocamdata, cauza exactă a cancerului colorectal nu este cunoscută. Cu toate acestea, se speculează că boala s-ar instala atunci când celulele sănătoase suferă anomalii, încep să se multiplice în mod necontrolat şi se acumulează în mucoasa colonului, formând polipi. În lipsa unui tratament adecvat, polipii pot deveni canceroşi.

Oamenii de ştiinţă au constatat în urma unui studiu amplu, ca o combinaţie de cinci elemente sănătoase ale stilului de viaţă este asociată cu o micşorare a riscului apariţie cancerului colorectal, de până la 40%.

Cercetătorii germani au analizat datele privitoare la aproximativ 347.000 de bărbaţi şi femei din zece ţări, pe o perioadă de un an de zile. Datele acestui studiu au fost publicate şi în BMC Medicine.

Cercetătorii au concluzionat că trebuie să respecţi cinci recomandări legate de stilul de viaţă care sunt asociate cu scăderea semnificativa a riscului de apariţie a cancerului de colon.

În primul rând trebuie să vă păstraţi o greutate corporală normală şi să evitaţi depunerile de grasime în zona abdominală. De asemenea, trebuie să plusaţi cu exerciţii fizice în mod regulat, renunţând la fumat şi la consumul de alcool în cantităţi mai mari decât cele recomandate.

Nu în ultimul rând trebuie să adoptaţi o alimentaţie bogată în fructe, legume, peşte, seminţe şi fructe oleaginoase, fibre, şi mai săracă în carne roşie şi mezeluri.

Oamenii de ştiinţă susţin că în cazul celor ce au respectat toate aceste recomandări, riscul de cancer colorectal a scăzut cu nu mai puţin de 37%.

 

Call Now Button