Caută doctor

Etichetă: kinetoterapie

12/04/2019

Printre mijloacele cele mai importante de recuperare a afecţiunilor aparatului locomotor se numără exerciţiile fizice sub diferite forme. Exerciţiile fizice se împart în mai multe categorii: Exerciţii cu scăderea rezistenţei Acestea se utilizează în prima parte a tratamentului până la reluarea întegrală a mişcării active. Cele mai frecvente exerciţii folosite cu diminuarea rezistenţei sunt: -mişcările pasive -exerciţiile combinate -exerciţiile fizice care folosesc inerţia segmentului -exerciţiile executate cu ajutorul corzii elastice -exerciţiile în care se folosesc aparate sau sisteme de parghii şi greutăţi -exerciţiile efectuate cu ajutorul aparatelor formate din scripeţi şi greutăţi -exerciţii efectuate din poziţii favorabile din punct de vedere biomecanic -exerciţii executate în apă Exerciţii bazate pe creşterea rezistenţei Rezistenţa este elementul principal al progresiei, ajungându-se la solicitări maximale. Exerciţiile bazate pe creşterea rezistenţei se împart în urmatoarele categorii: – exerciţii în care se foloseşte gravitaţia – exerciţii în care se foloseşte opoziţia unei forte externe – exerciţii cu autorezistenţă – exerciţii cu rezistenţă în perechi, rezistenţă realizată cu ajutorul diverselor aparate portative Exerciţii statice Pentru recuperare

28/04/2017

TENS este prescurtarea pentru ‘’stimularea nervoasă electrică transcutanată’’, o metodă capabilă să combată starea dureroasă acută şi cronică de diverse cauze, constituind o metodă netraumatizantă, în care se utilizează curenţi cu impulsuri dreptunghiulare de joasă frecvenţă furnizaţi de aparate cu unul sau două canale de ieşire, prin intermediul unor electrozi aplicaţi pe tegumentul bolnavilor.

Beneficiile curentului de tip TENS sunt: relaxarea spasmelor musculare, prevenirea sau întârzierea atrofiei, intensificarea circulaţiei locale a sângelui, reeducarea muşchilor, creşterea capacităţii de mişcare, înlăturarea simptomatică şi controlul durerii cronice netratabile, diminuarea dureri acute posttraumatice sau postoperatorie.

Contraindicaţiile acestui tip de tratament

Acest tip de tratament nu poate fi folosit pentru îndepărtarea durerilor simptomatice locale până ce nu s-a stabilit cauza şi până ce sindromul durerii nu a fost diagnosticat. De asemenea, nu trebuie utilizat dacă în zona de tratament există leziuni canceroase.

Stimularea nu va fi aplicată peste zone ale pielii inflamate, infectate s

26/01/2016

Kinetoterapia se folosește pentru recuperarea medicală și constă, pe lângă efectuarea unor exerciții, într-un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcție de fiecare persoană și afecțiunea pe care o prezintă. Kinetoterapia face parte din medicină fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care îi asigură omului activitățile motrice normale. Are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare medicală bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcții diminuate. De asemenea kinetoterapia este o formă terapeutică individualizată, care, plecând de la programe de exerciţii fizice statice şi dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative şi de recuperare. Există o gamă foarte largă de afecţiuni, pentru care recuperarea medicală prin kinetoterapie este specifică şi absolut necesară. Astfel, kinetoterapia ajută la tratarea urmatoarelor maladii: Afecţiunile reumatice (spondilita, poliartrita reumatoidă, artrita, reumatisme degenerative, reumatismul ţesutului moale); Afecţiunile aparatului cardio-vascular (infarctul miocardic, maladia coronariană, cardiopatii ischemice, arteroscleroze); Afecţiunile aparatului locomotor ortopedice şi posttraumatice [cifoze (toracală, lombară, totală), lordoze (lombară, toracală), scolioze, (în C, S)]; Afecţiunile neur

22/11/2015

Kinetoterapia este o terapie realizată cu ajutorul mișcării prin care se ȋncearcǎ sǎ se restabileascǎ anumite funcții ale corpului. Kinetoterapia nu este sinonimǎ cu gimnastica medicalǎ, deși o înglobează. Kinetoterapia utilizeazǎ mișcarea pentru a regla dezechilibrul prezent la nivelul organismului, tulburare care poate duce la apariția anumitor boli. Termenul de kinetoterapie derivă de la cuvintele greceşti mişcare şi îngrijire. Kinetoterapia are o istorie îndelungată Cu 800 de ani î.e.n., în India şi China s-a acordat importanţă posturilor şi mişcărilor. Grecia antică a folosit mişcarea sub diversele ei forme, Herodicus, maestrul lui Hipocrate, a formulat primele principii ale unui tratament gimnic raţional, fiind considerat inventatorul gimnasticii medicale. Hipocrate a fost însă acela care a dat o formă mai ştiinţifică acestor principii. De asemenea romani, au folosit pe scară largă gimnastica terapeutică, introdusă la ei de către Asclepiades din Bithynia în anul 921 î.e.n. În secolul al XVI-lea se insistă din nou asupra mişcării, în special, prin Ambrosie Pare şi John Hunter. Abia în secolul al XX-lea ia naştere adevărata fizioterapie şi medicină fizică; abia atunci au fost selecţionate şi utilizate judicios tehnicile folosite în trecut, acesta fiind secolul marilor măreţi fondatori ai kinetoterap

27/09/2015

Kinetoterapia este o terapie realizată cu ajutorul mișcării prin care se ȋncearcǎ sǎ se restabileascǎ anumite funcții ale corpului. Kinetoterapia nu este sinonimǎ cu gimnastica medicalǎ, deși o ȋnglobeazǎ. Kinetoterapia utilizeazǎ mișcarea pentru a regla dezechilibrul prezent la nivelul organismului, tulburare care poate duce la apariția anumitor boli. Principiul non nocere (întâi de toate, nu face rău) Este un principiu de bază al oricărui tratament medical , este acela de a nu aplica un tratament, decât cu siguranţa de a îmbunătăţii starea sănătăţii pacientului şi nu de a face rău. Principiul precocităţii tratamentului Tratamentul de recuperare trebuie început cât mai devreme cu putinţă, întârzierea duce la prelungirea duratei tratamentului cu rezultate mai nesigure. Mişcările se încep imediat ce starea de sănătate permite. Exerciţiile indicate în această perioadă se adresează extremităţilor segmentului lezat dacă nu sunt imobilizate în aparat gipsat. Tratamentul trebuie început cu precocitate pentru a evita instalarea atitudinii vicioase. Principiul gradării corecte a efortului În gimnastica medicală gradarea corectă a efortului este obligatorie, pornind de la limita inferioară a posibilităţilor normale ale segmentului afectat, ea crescând zi de zi pentru a-l in

05/09/2015

Leziunile ligamentului incrucisat anterior si posterior apar dupa traumatisme din timpul unor activitati sportive, caderi, pasi gresiti, atunci cand articulatia genunchiului este flectata sau in cazul unui contact dur. Sporturile in care apar mai frecvent lezarile acestor ligamente sunt cele ce presupun schimbari rapide de directie, opriri si alergari repetate sau aterizari din saritura, precum: fotbal, rugby, baschet, schi, gimnastica, arte martiale. Simptome In cazul unei leziuni acute a ligamentului incrucisat anterior sau a ligamentului incrucisat posterior simptomele sunt: – Auzul sau perceperea unui trosnet la nivelul genunchiului in timpul accidentarii – Tumefierea ( umflarea ) genunchiului – Durere cu limitarea miscarilor genunchiului – Instabilitate In cateva saptamani aceste acuze dispar, persistand o instabilitate a genunchiului (genunchiul “fuge”) manifestata la miscari de torsiune, la schimbari de directie, la mers pe teren denivelat. Diagnosticul este stabilit de catre medicul specialist ortoped pe baza examenului clinic si cu ajutorul rezonantei magnetice nucleare (RMN) , care permite vizualizarea afectarilor ligamentare, ale tendoanelor, musculaturii sau a cartilajului articular. Tratament Tipul de tratament este ales de catre medic, in functie de gradul leziunii ligamentare, integritatea celorlalte structuri ale genunchiulu

Call Now Button