Home  /  Boli   /  Lipsa vitaminei D din organism poate crea probleme mari de sănătate

Lipsa vitaminei D din organism poate crea probleme mari de sănătate

Vitamina D este importantă pentru sănătatea oaselor şi a inimii, pentru prevenirea diabetului şi chiar pentru siluetă, dar este, totodată, şi extrem de importantă pentru întreg sistemul imunitar.

În cazul copiilor, o eventuală carenţă poate duce la deformări ale oaselor, aşa-numitul rahitism, iar la persoanele adulte, creşte riscul de osteoporoză, în timp ce la persoanele vârstnice, cel de fracturi. Practic atunci când lipseşte vitamina D, asimilarea calciului în intestin este limitată, şi atunci organismul  extrage substanţa minerală din oase, care cu timpul devin casante.

Specialiştii încearcă să afle dacă lipsa vitaminei D poate favoriza şi alte boli, precum cancerul, diabetul, scleroza multiplă, Parkinsonul sau Alzheimerul. Aceste afecţiuni sunt mult mai rare în ţările însorite. S-a constatat, de asemenea, că la un număr mare de pacienţi, nivelul vitaminei D este îngrijorător de scăzut, dar aceasta ar putea fi urmarea unei boli. Procesele inflamatorii, care însoţesc diverse maladii pot să reducă acest nivel.

Specialiştii susţin că în timpul sezonului rece, când razele soarelui nu mai reprezintă sursa principală de vitamina D, copiilor şi adulţilor ar trebui să li se administreze zilnic suplimente din această importantă vitamină.

Call Now Button