Home  /  Nutriţie   /  Ce nu trebuie să faci imediat după ce mănânci

Ce nu trebuie să faci imediat după ce mănânci

Există numeroase obiceiuri pe care le facem după ce luăm masa. Din nefericire, multe dintre acestea au un impact negativ asupra sănătății noastre. Astfel, trebuie să fim conştienţi că digestia este un proces complex al organismului uman, care necesită energie şi timp.

Iată ce nu ar trebui să faci imediat după masa pentru a evita situaţiile neplăcute:

Nu iţi aprinde ţigara imediat după masă – fumatul este un obieci nesănătos, însă dacă fumezi imediat după masă acesta devine și ai periculos. Studiile au dovedit că o tigară fumată imediat după masă reprezintă echivalentul a 10 țigări fumate în timpul zilei. Așadar, riscul apariției cancerului crește și el.

Imediat după masă fructele trebuie evitate – dacă mănânci fructe după masă te vei balona. De regulă, fructele se consumă pe stomacul gol, cu cel puțin 2 ore înainte de mese principale ale zilei.

Evita consumul de ceai – conținutul ridicat de acid din frunzele de ceai vor îngreuna digestia.

Evită băile fierbinţi – o baie fierbinte crește circulația sanguină în mâini și picioare, ceea ce înseamnă că fluxul de sânge din zona abdominală este scăzut iar digestia se face cu greutate.

Somnul, de asemenea, trebuie evitat – digestia este îngreunată dacă ne culcăm imediat după masă.

Mişcarea imediat după masă nu este indicată – se spune că o plimbare după fiecare masă este binevenită, însă plimbarea va împiedica sistemul digestiv să facă absorbția nutrienților din alimentele consumate.

 

Call Now Button