Home  /  Boli   /  Află cum poţi scăpa de pungile inestetice de sub ochi

Află cum poţi scăpa de pungile inestetice de sub ochi

Pungile de sub ochi, denumite medical edem infraorbital, sunt un simptom inestetic ce apare în rândul multor persoane, mai ales odată cu înaintarea în vârstă. Pe lângă faptul că ne oferă indicii mai puţin plăcute privind sănătatea noastră, oferindu-ne aerul unei persoane bolnave şi mereu obosite, aceste pungi sunt extrem de inestetice, iar pentru reprezentantele sexului frumos reprezintă o adevărată pedeapsă.

Principalele cauzele care duc la apariţia pungilor sub ochi sunt dereglările hormonale, schimbarea vremii, probleme sinusale, o alimentaţie dezechilibrată, lipsa somnului sau reacţiile alergice.

Vestea bună este că avem un aliment la îndemână care ne poate scăpa de acastă problemă. Cartofii au fost folosiţi timp de secole pentru estomparea cearcanelor şi a pungilor de sub ochi. Aceştia sunt o sursă bogată de antioxidanţi şi proprietăţi antiinflamatoare, care stimulează circulaţia sângelui şi combat imperfecţiunile pielii.

Astfel, trebuie să speli un cartof,să-l tai felii, şi apoi să-l  pui în farfurie la rece, în frigider. Aplică feliile de cartof pe ochii închişi, după care lasă-le să acţioneze zece minute. Pentru cele mai bune rezultate, repetă tratamentul natural în fiecare zi. De asemenea, poţi aplica şi felii de castravete dacă doreşti.

Call Now Button