Home  /  Boli   /  Cum putem ţine sub control astenia de toamnă?

Cum putem ţine sub control astenia de toamnă?

Pentru cei nostalgici toamna este cea mai bună perioadă a anului, însă scăderea zilei, a luminii soarelui şi mai ales a temperaturilor, pot provoca aşa numita astenie de toamnă.

Conform specialiştilor, este vorba de un sindrom de tranziţie care apare odată cu schimbarea anotimpului şi ca răspuns al organismului la schimbarile medio-ambientale care alterează bioritmul şi ciclul veghe-somn. Psihologii susţin că principalul responsabil pentru acestă alterare este melatonina, un hormon care, printre altele, reglează somnul şi temperatura corporală.

Producerea de melatonină creşte odată cu reducerea lumii solare iar această creştere duce la o scădere a serotoninei, care este cunoscută ca hormon al fericirii. Rezultatul acestei creşteri a melatoninei şi al scăderii serotoninei este instalarea apatiei, a oboselii, somnolenţei sau a tristeţii.

În cazul în care la aceşti factori hormonali se adaugă schimbările climatice, precum venirea ploilor şi a frigului, reducerea luminii solare, sau integrarea în rutina muncii şi diminuarea contactelor cu prietenii sau familia, consecinţa este astenia de toamnă.

Iată câteva sfaturi simple recomandate de către psihologi pentru a depăşi acestă problemă:

◦ Stai zilnic timp de zece minute la soare, de preferat la primele ore ale dimineţii;

◦ Efectuează exerciţii fizice – înot, alergare, sală, mersul pe jos şi urcatul scărilor;

◦ Dormi suficient pentru a evita oboseala şi pentru a te adapta la orele diurne;

◦ Urmează un regim alimentar sănătos crescând consumul de fructe şi legume;

◦ Petrece mai mult timp cu familia şi prietenii şi eventual planifică o călătorie adaptată la noul sezon.

Simptomele asteniei de toamnă sunt diverse: lipsa de interes, tristeţe şi apatie, indiferenţă faţă de anumite activităţi, insomnii sau nevoia de a dormi mai mult, probleme de concentrare, iritare şi proasta dispoziţie sau dereglări alimentare.

 

Call Now Button