Home  /  Boli   /  Există anumite diete care pot duce până la orbire

Există anumite diete care pot duce până la orbire

Există nenumărate diete pe care oamenii le pun în practică pentru a slăbi sau pentru a-şi menţine greutatea optimă. Specialiştii ne avertizează însă că multe dintre acestea ne privează de substanţe nutritive esenţiale.

Spre exemplu, medicii canadieni s-au confruntat cu un caz neobişnuit atunci când un copil şi-a pierdut vederea în urma unei diete extrem de stricte. În ultimă instanţă, cauza a fost lipsa vitaminei A. Băiatul care avea doar 11 ani a mers la spital după opt luni în care vederea se deteriora: ochi uscaţi, orbire de noapte, sensibilitate la lumină şi, în general, pierderea vederii în timpul zilei au fost simptomele declarate de copil atunci când a ajuns la spital.

Medicii specialişti au remarcat că vederea era atât de slabă, încât acesta observa mişcările mâinii la maxim 30 de centimetri de faţă. Copilul suferă de eczemă şi alte alergii la mâncare, astfel ca dieta a trebuit sa fie extrem de restricţionată, consumand doar cartofi, porc, miel, mere, castraveţi şi cereale.

Niciunul dintre aceste alimente nu are un conţinut ridicat în vitamina A, care este foarte importantă pentru vedere. Celulele fotoreceptoare din ochi se bazează pe vitamina A pentru a detecta lumina, iar aceasta ţine corneea umedă şi protejată.

Doctorii au observat, în urma analizelor efectuate, că nivelul de vitamina A al pacientului era extrem de scăzut.Pentru a-l trata, aceştia i-au administrat trei megadoze de vitamina A. Primele două au fost administrate în primele două zile după diagnostic, iar a treia a fost administrată după două săptămâni.

Deşi după aproximativ şase săptămâni vederea băiatului s-a îmbunătăţit, aceasta se încadrează în parametrii orbirii şi este posibil să nu îşi revină niciodată.

Medicii ne avertizează că pierderea vederii cauzată de carenţele de vitamina A poate fi reversibilă, însă în cazurile mai extreme, cum este cazul acestui pacient, problemele de vedere vor fi, într-o anumită măsură, permanente.

 

Call Now Button