Home  /  Boli   /  Cercetătorii au creat primul medicament anti-ciroză

Cercetătorii au creat primul medicament anti-ciroză

Ciroza hepatică este o afecţiune cronică a ficatului cauzată de alcoolism, hepatită cronica B, C, D şi de alte afecţiuni ale ficatului. Afecţiunea poate fi prevenită prin reducerea consumului de alcool, prevenirea obezităţii, tratarea afecţiunilor care pot cauza ciroza hepatică.

Iată că ştiinţa vine din nou în ajutorul nostru, deoarece cercetătorii ruşi anunţă conceperea unui medicament unic, ce serveşte la tratarea cirozei ficatului. Tratamentul se bazează pe un compus chimic nou, necunoscut ştiinţei până acum.

Deşi consideranţă, încă, o boală incurabilă, cercetătorii anunţă că noul medicament pe care l-au creat produce efecte miraculoase în rândul pacienţilor ce suferă de această afecţiune. Oamenii de ştiinţă lucrează la crearea acestui tratament de mai bine de zece ani, iar acum au obţinut primele rezultate.

Testele efectuate pe animale au arătat că substanţa prezintă o înaltă eficienţă hepa-protectoare atunci când este folosit pentru diferite afecţiuni cronice ale ficatului, inclusiv în primele faze ale cirozei. Pe lângă toate acestea, deşi este un ferment pe bază de proteine, nu are niciun efect toxic.

Cercetătorii au conceput medicamentul folosind anumite tehnici din domeniul nanotehnologiei pentru a facilita regenerarea ţesutului ficatului prin stimularea celulelor stem existente în corpul pacientului.

Această descoperire extraordinară se află acum în faza de teste pre-clinice, specialiştii estimând că va fi disponibil publicului în aproximativ 2-3 ani, după încheierea tuturor testelor şi formalităţilor legale.

 

Call Now Button