Home  /  Boli   /  Atenţie! Depresia poate afecta permanent creierul

Atenţie! Depresia poate afecta permanent creierul

Depresia este o boală care se manifestă din ce în ce mai des în ultimile decenii, iar incidenţa acesteia este în continuă creştere.

Oamenii de ştiinţă de la Centre for Addiction and Mental Health au realizat un studiu care a dus la concluzia că depresia clinică, persistentă şi netratată duce la o mai însemnată inflamaţie a creierului. Asta se întâmplă mai ales persoanelor care au avut depresie pentru mai bine de un deceniu.

Practic, studiul a demonstrat pentru prima dată că depresia pe o durată lungă de timp poate cauza schimbări majore şi persistente în creier. Această descoperire este utilă pentru elaborarea tratamentelor în diferitele faze ale depresiei. Acum este clar că tratarea depresiei imediat după diagnostic trebuie să fie diferită faţă de tratarea depresiilor mai vechi, susţin specialiştii.

Studiul a examinat 25 de pacienţi care au avut depresie pentru mai bine de zece ani, 25 care sufereau de depresie de mai puţin de un deceniu şi 30 de persoane fără depresie clinică drept grupul de control.

Experţii au măsurat inflamaţia cauzată de depresie utilizând o tehnică specială de tomografie (positron emission tomography – PET) care poate observa anumiţi markeri ai proteinelor numiţi TSPO, pe care celulele imunitare ale creierului le produc din cauza inflamării.  Cei cu depresie de lungă durată aveau niveluri cu 30% mai ridicate de TSPO, atunci când au fost comparaţi cu cei cu perioade mai scurte de depresie şi cu participanţii grupului de control.

Mulţi interpretează eronat bolile mintale şi consideră că sunt separate complet de cele fizice, dar acest studiu întăreşte ideea conform căreia o boală precum depresia poate avea consecinţe extrem de grave şi din punct de vedere fizic.

Pe lângă toate acestea, este posibil ca acum depresia să fie tratată ca o boală degenerativă, deoarece afectează creierul progresiv, odată cu trecerea timpului.