Home  /  Boli   /  Află ce trebuie să faci pentru a-ţi menţine creierul sănătos

Află ce trebuie să faci pentru a-ţi menţine creierul sănătos

Sănătatea creierul depinde de stilul de viaţă pe care îl avem. Un stil de viaţă dezechilibrat lasă urme adânci, afectând în timp capacitatea intelectuală dar şi celelalte organe ale corpului.

Pentru a avea o minte limpede trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte foarte importante:

Exerciţiile fizice

Exercitiile fizice regulate reduc riscul de a dezvolta boli neurodegenerative de tipul Alzheimer. Sportul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi memoria, stimulează acele schimbari la nivelul chimiei creierului care sporesc capacitatea de a învăţa, buna dispoziţie şi gândirea.

Hrana de calitate

Alimentaţia sănătoasă este vitală pentru funcţionarea corectă a creierului. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, creşte şi riscul expunerii la stres oxidativ, care distruge celulele nervoase.  Alimentele bogate în antioxidanţi sunt cele mai indicate pentru creier.

Somnul de calitate

Relaxarea şi somnul de calitate ne îmbunătăţeşte starea de spirit şi sistemul imunitar. De asemenea, reduce riscul de a dezvolta plăci de proteine anormale la nivelul celulelor nervoase, asociate cu maladia Alzheimer. Meditaţia şi managementul stresului pot încetini deteriorarea adusă de vârstă sănătăţii creierului.

Pune-ţi creierul la muncă

Exerciţiile mintale pastrează creierul sănătos şi activ aşa cum exerciţiile fizice ne menţin muşchii în formă. Utilizarea sistematică a creierului stimulează şi formarea de noi celule nervoase, astfel că cei care ţin la sănătatea creierului lor nu au decât să-l folosească.

Call Now Button