Kinetoterapia – istorie, importanţă şi actualitate

Kinetoterapia este o terapie realizată cu ajutorul mișcării prin care se ȋncearcǎ sǎ se restabileascǎ anumite funcții ale corpului. Kinetoterapia nu este sinonimǎ cu gimnastica medicalǎ, deși o înglobează. Kinetoterapia utilizeazǎ mișcarea pentru a regla dezechilibrul prezent la nivelul organismului, tulburare care poate duce la apariția anumitor boli. Termenul de kinetoterapie derivă de la cuvintele greceşti mişcare şi îngrijire.

Kinetoterapia are o istorie îndelungată

Cu 800 de ani î.e.n., în India şi China s-a acordat importanţă posturilor şi mişcărilor. Grecia antică a folosit mişcarea sub diversele ei forme, Herodicus, maestrul lui Hipocrate, a formulat primele principii ale unui tratament gimnic raţional, fiind considerat inventatorul gimnasticii medicale. Hipocrate a fost însă acela  care a dat o formă mai ştiinţifică acestor principii.
De asemenea romani, au folosit pe scară largă gimnastica terapeutică, introdusă la ei de către  Asclepiades din Bithynia în anul 921 î.e.n.
În secolul al XVI-lea se insistă din nou asupra mişcării, în special, prin Ambrosie Pare şi John Hunter.
Abia în secolul al XX-lea ia naştere adevărata fizioterapie şi medicină fizică; abia atunci au fost selecţionate şi utilizate judicios tehnicile folosite în trecut, acesta fiind secolul marilor măreţi fondatori ai kinetoterapiei moderne.

Kinetoterapia astăzi

Astazi, ansamblul Kinetoterapiei este deosebit de bogat, apărând în acelaşi timp o serie de tehnici noi, sarcina specialistului nefiind uşoară de a alege din multitudinea de posibilităţi ceea ce este mai adecvat cazului respectiv; de multe ori este mai greu de a face o prescripţie de kinetoterapie decât una medicală. Însemnează că, pe lângă cunoaşterea tehnicilor de kinetoterapie, prescripţia unei terapeutici adecvate necesită şi o bună cunoaştere a bolnavului.
Kinetologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi al structurilor care participă la aceste mişcări. Kinetologia medicală sau kinetoterapia studiază mecanismele neuromusculare şi articulare care asigură omului activităţile motrice normale.

Kinetoterapia face parte din medicina fizică – specialitate terapeutică care utilizează ca metode: mişcarea, căldura, curentul electric, climatul, masajul şi apa. Kinetoterapia este cea mai nouă componentă a medicinii fizice şi reprezintă metodologia activă de bază pentru consolidarea sau refacerea funcţiilor unor părţi ale corpului uman afectate de boală sau de traumatisme.

Kinetoterapia se defineşte ca terapie prin mişcare efectuată prin programe de recuperare medicală care urmăresc refacerea unor funcţii diminuate sau creşterea nivelului funcţional în diverse suferinţe.  Este o formă terapeutică individualizată care, plecând de la programe de exerciţii fizice statice şi dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative şi de recuperare. Astfel, kinetoterapia îşi găseşte aria de utilizare în cele trei secţiuni de asistenţă medicală, putându-se descrie:

Kinetoterapia profilactică ce cuprinde totalitatea metodelor şi mijloacelor de realizare a tratamentului prin care se urmăreşte: menţinerea unui nivel funcţional satisfăcător, creşterea nivelului funcţional (profilaxie primară sau gimnastică de întreţinere, plimbări, jogging, gimnastică aerobică, pentru menţinerea stării de sănătate), aplicarea unor programe de prevenire a agravării sau de apariţie a complicaţiilor în unele boli cronice (profilaxie secundară);
Kinetoterapia de tip curativ care se asociază cu sectorul de tip profilactic şi de recuperare;
Kinetoterapia de recuperare reprezintă secţiunea cea mai importantă în programul de recuperare medicală şi urmăreşte prin intermediul unor programe de exerciţii fizice: refacerea funcţiilor diminuate, creşterea nivelului funcţional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situaţii de readaptare funcţională (în cazul în care, de exemplu, un anumit muşchi este afectat ireversibil, se încearcă tonifierea altor muchi care îi preiau parţial funcţiile, în scopul realizării mişcării în limite acceptabile.