Caută doctor

Etichetă: efort

02/08/2016

Cu toţii am aşteptat vara cu nerabdare, datorită nenumăratelor beneficii pe care le aduce anotimpul călduros. Un somn odihnitor nu se numără, însă, printre ele. Cercetătorii de la Academia Americană pentru Medicina Somnului susțin că milioane de oameni adorm extrem de greu și chiar nu reușesc să închidă un ochi o noapte întreagă.

Iată câteva măsuri importante pe care trebuie să le aplici pentru a avea un somn liniştitor:

Alege lenjeria din ţesături naturale

Este important ca lenjeria să fie din bumbac sau din alte ţesături naturale, ca să-ţi permită să transpiri, cunoscut fiind faptul că transpiraţia ajută la reglarea temperaturii corpului.

Ventilează camera

Camera trebuie să fie bine ventilată. Dacă nu ai aparat de aer condiţionat, atunci curentul produs prin deschiderea ferestrelor din părţi opuse ale locuinţei este cea mai bună soluţie. Desigur, nici cu aerul condiţionat nu trebuie să exagerăm. Persoanele sensibile nu pot suporta ca aerul să bată direct în zona de dormit. În plus, temperatura din interior trebuie să fie mai mică cu maximum 5 grade Celsius comparativ cu cea de afară şi nu treb

Call Now Button