Home  /  Boli   /  Stresul are efecte nebănuite asupra creierului

Stresul are efecte nebănuite asupra creierului

Creierul uman este o minune a naturii, având o complexitate aparte. Menţinerea sănătăţii acestuia este extrem de importantă deoarece reprezintă centrul de control al organismului. Imaginează-ţi cum ar fi să uiţi cum te numeşti, unde te afli, de ce te afli în locul respectiv şi încotro te îndrepţi. Astfel de experienţe sunt trăite de persoanele în vârstă care suferă de diferite afecţiune ale creierului precum demenţă sau Alzheimer.

Oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că stresul este una dintre cele mai comune cauze ale modificării funcţiilor cerebrale. De asemenea, creierul s-ar putea micşora din cauza stresului.

 În cadrul unui studiu au fost utilizaţi pui de maimuţă pentru testarea efectelor stresului pe termen lung asupra dezvoltării. Jumătate dintre maimuţe au fost îngrijite de către un îngrijitor pentru şase luni în timp ce o altă jumătate a rămas cu mamele lor. După cele şase luni, maimuţele s-au reîntors în grupurile lor sociale pentru câteva luni înainte ca cercetătorii să le realizeze tomografii cerebrale.

În ceea ce priveste maimuţele care au fost luate de lângă mamele lor, zonele din creier asociate stresului erau mărite chiar şi după reintroducerea lor într-un mediu social comun pentru câteva luni.

În cadrul unui alt studiu în care şoarecii au fost expuşi stresului cronic, hipocampusul acestora s-a micşorat. Anterior a fost dezbătută ipoteza conform căreia din cauza afecţiunii stresului posttraumatic hipocampusul s-ar putea micşora.

Call Now Button