Home  /  Boli   /  Somnul te ajută să slăbeşti

Somnul te ajută să slăbeşti

Dacă organismul nu primeşte destul somn sau dacă somnul nu este unul odihnitor, metabolismul se dereglează. Acest lucru se întâmplă datorită a doi hormoni “de noapte”, grelina şi leptina, care au un rol foarte important în apetit. Aceşti doi hormoni acţionează împreună pentru a controla foamea şi saţietatea. Tractul gastrointestinal produce grelina, care stimulează apetitul. Celulele grase produc leptina, care este responsabilă în a comunica creierului că organismul este sătul.

Astăzi toată lumea ştie că exerciţiile fizice, combinate cu un regim alimentar sărac în calorii reprezintă elementul-cheie în lupta contra obezităţii. Cu preţul unui aparent paradox, doi cercetători canadieni au subliniat însă că un pacient supraponderal are mai multe şanse să slăbească dacă doarme bine pe timpul nopţii.

Cercetatorii au ajuns la concluzia că persoanele care dorm mai puţin de şase ore au tendinţa să se îngraşe. Deşi este vorba de o activitate mai degrabă sedentară, somnul ar trebui pe viitor să fie integrat în ansamblul de recomandări, adresate persoanelor obeze şi supraponderale, care se concentrează de obicei pe dieta alimentară şi pe activităţile fizice.

Lipsa somnului, o trăsătură a societăţii moderne, accentuează tendinţa de obezitate, în virtutea a două mecanisme distincte, precizează specialiştii. Pe de o parte, cercetătorii au observat recent că lipsa somnului determină creierul să genereze senzaţia de foame. În plus, ea alterează sinteza de hormoni implicaţi în regularizarea apetitului (leptină, grelină şi mai ales cortizol), limitând astfel eficienţa unui regim alimentar.

Studiile din ultimii ani au ilustrat importanţa somnului în lupta contra obezităţii. Unul dintre ele, realizat pe o perioadă de două săptămâni, a demonstrat faptul că pacienţii care dorm cinci ore pe noapte pierd, în medie, cu 55% mai puţin din masa de grăsimi acumulate în comparaţie cu pacienţii care dorm bine toată noaptea.

Un alt studiu realizat pe 245 de femei înscrise într-un program de luptă contra obezităţii, timp de şase luni, a dezvăluit faptul că somnul de calitate creşte cu 33% şansele acelor persoane de a slăbi.

 

Call Now Button