Home  /  Nutriţie   /  Nutriţia copiilor şi masa în familie

Nutriţia copiilor şi masa în familie

Este absolut vital să învăţăm să ne alimentăm corect într-o lume a caloriilor, a proteinelor, lipidelor, vitaminelor şi mineralelor, în aşa fel încât să obţinem un echilibru alimentar. Experţii recomandă masa servită în familie deoarece numai aşa, prin faptul că o familie care se reuneşte la servirea mesei, se apreciază şi se laudă reciproc sporeşte pofta de mâncare.

În cazul membrilor mai mici ai familiei, farfuriile cu porţii trebuie să fie puse în funcţie de vârsta copilului, acesta fiind un truc prin care copilul se simte mai bine, după ce a mâncat măcar jumătate din ceea ce avea în farfurie.

O masă servită în familie va putea chiar genera implicarea celui mic în realizarea meniului, aşa că acesta se va putea simţi implinit că a contribuit la un moment important pentru familia lui.

Dacă părinţii micuţului susţin că le place un anumit fel de mâncare şi îl mănâncă în prezenţa copilului, acesta va fi stimulat măcar să guste şi nu va mai face mofturi, aşa că se va alimenta corect. Vei putea să lauzi mâncarea, fără însă a te adresa micuţului, pentru a-i trezi acestuia curiozitatea şi pentru a-l determina să mănânce.