Home  /  Boli   /  A fost descoperită substanţa din creier responsabilă pentru succesul sau insuccesul în societate

A fost descoperită substanţa din creier responsabilă pentru succesul sau insuccesul în societate

Fiecare dintre noi s-a întrebat cel puţin o dată în viaţă care este de fapt aspectul care face diferenţa dintre reuşită şi eşec în demersul unei persoane de a-şi îndeplini aspiraţiile.

Un nou studiu pe această temă, încearcă să lămurească această dilema, iar potrivit acestuia, persoanele cele mai motivate să avanseze pe scara socială sunt de fapt cele care dispun de o densitate mai ridicata de receptori D2/D3 ai dopaminei în corpul striat, o regiune a creierului puternic implicată în motivare şi în comportamentele care urmăresc obţinerea unei recompense.

Practic, îmbunătăţirea statutului socio-economic aduce după sine nu numai avantaje practice, ci şi un beneficiu mai „subtil”, asociat mecanismelor cerebrale ale recompensei.

Cercetătorii de la departamentele de psihiatrie şi radiologie din cadrul Universităţii Columbia, au analizat un grup de voluntari, aflaţi într-o stare bună de sănătate, cu ajutorul tomografiei cu emisie de pozitroni. Cu ajutorul acestei tehnici s-au putut vizualiza receptorii de tip II din creier, iar ulterior, rezultatele au fost corelate statutului socio-economic al fiecăruia.

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că niveluri scăzute de receptori ai dopaminei sunt asociate unei pozitii sociale nu foarte ridicate, şi viceversa, nivelurile ridicate ale aceloraşi receptori sunt corelate unei poziţii mai înalte.

Această descoperire este extrem de interesantă, deoarece răspunde la o parte dintre întrebările care stau în spatele succesului în societate, un proces social de baza. Pe lângă toate acestea, descoperirea ar putea avea şi implicaţii notabile în ceea ce priveşte înţelegerea mai bună a înclinaţiei pentru abuzul de alcool şi substanţe sau izolarea socială, ambele comportamente corelate nivelurilor scăzute ale aceloraşi receptori dopaminergici.

Call Now Button