Home  /  Boli   /  Consumul de carne procesată afectează fertilitatea bărbaţilor

Consumul de carne procesată afectează fertilitatea bărbaţilor

Mezelurile nu trebuie consumate de nici o categorie de consumatori. În afară de gust, majoritatea mezelurilor din comerţ nu oferă absolut nimic bun pentru sănătate. Nu sunt nici măcar o alternativă economică la carne. Sunt alimente înalt procesate. Conţin conservanţi şi aditivi periculoşi. Toţi nutriţioniştii sunt de acord în privinţa mezelurilor, recomandând evitarea lor.

Conform studiilor realizate de către specialişti, bărbaţii care obişnuiesc să mănânce zilnic sau aproape zilnic astfel de preparate riscă să aibă probleme de fertilitate. Potrivit experţilor, calitatea spermei este afectată de consumul de carne procesată.

Spre exemplu, jumătate de porţie de mezeluri pe zi afectează calitatea spermei şi poate duce chiar la infertilitate. Pentru cei care vor să devină taţi, cercetătorii recomandă consumul de peşte, în special cel de cod. De asemenea, fumatul, consumul de alcool, stresul şi sedentarismul pot influenţa considerabil şansele bărbaţilor de a avea copii.

Cercetătorii au realizat un studiu recent la care au participat 156 de subiecţi. Acest studiu a arătat clar că alimentaţia influenţează calitatea spermei. Pentru realizarea cercetării, subiecţii au fost rugaţi să mănânce carne roşie, carne procesată şi peşte.

Rezultatul studiului a arătat că sperma bărbaţilor care au mâncat jumătate de portie de şuncă pe zi avea o calitate inferioară faţa de sperma bărbaţilor care au consumat peşte. Se pare că peştele creşte calitatea spermei, în timp ce carnea procesată scade calitatea acesteia.