Pofta de ciocolată poate ascunde probleme de sănătate
Pofta de ciocolată este frecventă mai ales în rândul femeilor, fiind unul dintre cele mai populare deserturi. Prin urmare nu este de mirare dacă mulţi oameni simt nevoie să o mănânce constant. Această poftă poate ascunde însă şi o serie de afecţiuni, unele dintre ele fiind destul de serioase.
Deficienţa de magneziu în organism poate fi cauzată de diferiţi factori precum administrarea de anbioticele, anticoncepţionalele, dar şi un consum sporit de alimente procesate. Datorită faptului că fructele şi legumele conţin foarte multe pesticide, care absorb nutrienţii importanţi, consumul acestora nu ne protejează întotdeauna de această deficienţă.
Multe femei simt nevoia să mănânce ciocolată mai ales când sunt la menstruaţie, această poftă aparent firească poate ascunde o lipsă de magneziu. Practic, organismul încercă să-şi regleze deficitul de magneziu, iar ciocolata este una dintre cele mai bogate surse – 30 de grame având aproximativ 41 de mg de magneziu.
Dacă simţi că ai nevoie de acest nutrient, mai poţi include în alimentaţie legumele cu frunze verzi, seminţele, mai ales cele de dovleac şi de in, nucile, fasolea, peştele şi bananele. De asemenea, smochinele, căpşunii, grepfrutul sau avocado au, mult magneziu.
Lipsa de magneziu în organism poate include o stare de slăbiciune, crampe musculare sau anxietate. Hipertensiunea arterială, problemele de memorie, confuzia şi dificultăţile de înghiţire sunt, de asemenea, semne că ai nevoie de acest nutrient.
Este important de reţinut faptul că lipsa de magneziu în organism, pentru o perioadă lungă de timp, poate provoca dezechilibre serioase, putând declanşa boli grave în anumite situaţii.