Home  /  Boli   /  Uneori sportul ne poate îngrăşa

Uneori sportul ne poate îngrăşa

Toata lumea cunoaşte efectele benefice pe care activitatea fizică le are asupra organismului. Specialiştii susţin, însă, că în anumite cazuri această activitate ne poate îngrăşa.

Potrivit datelor unui studiu, 1.000 de oameni au fost implicaţi într-o cercetare referitoare la acest subiect. În timpul testelor, experţii au observat că aproximativ un sfert dintre cei intervievaţi au acumulat mai multe kilograme, deşi au făcut sport.

Asta s-a întâmplat deşi unii dintre cei care au luat parte la studiu au mers la sala de sport doar o dată pe săptămână, iar alţii au mers în fiecare zi.

Specialiştii susţin că explicaţia constă în faptul că oamenii consumă multă mâncare înainte şi după ce fac sport şi exerciţii fizice, conform acestui studiu. Acest lucru se întâmplă deoarece oamenii se gândesc la mâncare ca la o compensare pentru efortul depus la sala de sport.

În plus, o alimentaţie bună este chiar foarte indicată pentru a avea o masă musculară corespunzătoare, însă hrana nesănătoasă nu este cea mai bună soluţie în acest caz.

Specialisştii susţin că excesul, chiar şi cel de mâncare sănătoasă, nu este bun, deoarece corpul nu poate arde o cantitate atât de mare de hrană.