Home  /  Boli   /  Riscurile la care este expus un copil atunci când i se permite să stea prea mult la televizor

Riscurile la care este expus un copil atunci când i se permite să stea prea mult la televizor

Există o întreagă dezbatere în ceea ce priveşte expunerea copiilor la ecranele televizoarelor, telefoanelor, sau a altor dispozitive inteligente.

O cercetare recentă publicată în iulie 2017, susţine că, dacă un copil îşi petrece trei sau mai mutle ore în faţa televizorului, riscă să se confrunte cu diabetul de tip 2.

De asemenea, copii care îşi petrec mai mult de trei ore în faţa televizorului se pot confrunta şi cu problemele de greutate, iar astfel şi cu rezistenţa la insulină, ambele fiind un factor de risc al acestei condiţii. Cei mici produc de asemenea o cantitate de leptină, care afectează apetitul regulat.

Aşadar, reducerea timpului petrecut în faţa televizorului sau a calculatorului poate fi benefică pentru reducerea apariţiei diabetului de tip 2, iar astfel cel mic se poate bucura şi mai mult de perioada copilăriei.

Oamenii de ştiinţă au analizat şi 4.495 de copii, evaluând factorii care influenţeză riscul dezvoltării diabetului, unde au fost înregistrate proporţiile corpului, nivelul activităţilor, dar şi orele petrecute în faţa unui ecran (fie că este vorba de televizor sau calculator) pe zi.

Rezultatele arată că în perioada de creştere şi maturitate, copiii nu aveau capacitatea de a se dezvolta optim. Atunci când cei mici văd un ecran, ratează oportunitatea de a practica abilităţile interpersonale, motorii şi de comunicare.

De exemplu, atunci când sunt în preajma unui ecran, sunt mai sedentari, ceea ce înseamnă că nu mai practică abilităţile motorii precum alergatul sau mersul, iar astfel se întârzie dezvoltarea acestei zone.

Cercetătorii susţin că cei mici nu ar trebui să stea în faţa telefoanelor mobile sau a tabletelor până la vârsta de doi ani, dar şi atunci accesul lor trebuie să fie limitat, nu mai mult de o oră pe zi, până la vârsta de cinci ani.

Începând cu vârsta de cinci ani, nu trebuie să le fie permisă utilizarea acestor dispozitive mai mult de două ore pe zi, pentru a reduce potenţialele riscuri de dezvoltare.

Call Now Button