Home  /  Posts tagged "calculator"

Există o întreagă dezbatere în ceea ce priveşte expunerea copiilor la ecranele televizoarelor, telefoanelor, sau a altor dispozitive inteligente. O cercetare recentă publicată în iulie 2017, susţine că, dacă un copil îşi petrece trei sau mai mutle ore în faţa televizorului,

Dezvoltarea tehnologiei are şi va avea un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte modul în care se dezvoltă generaţiile actuale, dar mai ales cele viitoare. Spre exemplu, odată cu emergenţa tehnologiei de touchscreen şi de taste de calculator, scrisul

Acum când trăim în era tehnologiei trebuie să recunoaştem că cei mai mulţi dintre noi suntem dependenţi de telefoanele mobile. Marea problema este că nici măcar noapte nu renunţăm întru-totul la ele. Studii recente au arătat că majoritatea celor cu

Descoperirile oamenilor de ştiinţă din domeniul medical nu încetează să ne surprindă. În ultimii ani de zile cercetătorii au creat şi au perfecţionat o folie extrem de subţire, aproape invizibilă, numită "piele electronică" care este capabilă  să monitorizeze bătăile inimii,

Call Now Button