Home  /  Uncategorized @ro   /  Realizările uimitoare ale chirurgiei estetice pot crea probleme în viaţa de zi cu zi

Realizările uimitoare ale chirurgiei estetice pot crea probleme în viaţa de zi cu zi

Datorită înaltei sale tehnicităţi, chirurgia estetică este deopotrivă o chirurgie a prezentului şi viitorului, care se va dezvolta paralel cu îmbunătăţirea neîncetată a condiţiilor de trai. Tot mai mulţi oameni vor avea posibilitatea să ceară o “corectare” a unei regiuni a corpului pentru simplul motiv că doresc să fie mai frumoşi.

Medicii reuşesc să facă adevărate minuni, iar în unele cazuri schimbarea poate fi atât de mare încât au probleme, pentru că înfăţişarea lor nu mai corespunde deloc cu cea din documentele oficiale.

Spre exemplu, spitalele din Coreea de Sud oferă clienţilor certificate care atestă transformarea fizionomiei acestora, în urma operaţiilor estetice. Această măsură a fost luată după ce multe persoane venite din străinătate au avut probleme la aeroport, pentru că nu mai semănau deloc cu fotografia din paşaport.

Problemele au apărut încă de acum şase ani de zile, când 23 de paciente din China nu au mai fost lăsate să se întoarcă în ţară din cauza schimbării fizionomiei. Ele aveau ochii mai mari, bărbia mai mică şi maxilarul cu o formă diferită. În cele din urmă, femeile au putut trece de punctul de control, dar au fost somate să-şi schimbe imediat paşapoartele.

Coreea de Sud este un adevărat paradis pentru persoanele care apelează la chirurgia estetică. Aici au loc cele mai multe operaţii pe cap de locuitor din lume, potrivit unui studiu realizat recent.