Home  /  Boli   /  Puteţi scăpa de apnee prin limitarea consumului de sare

Puteţi scăpa de apnee prin limitarea consumului de sare

Rinichii au capacitatea de a regla nivelul de sodiu. Dacă  nivelul sodiului în organism este prea mic, este eliberat un hormon care măreşte cantitatea de sodiu păstrată în corp, prin reducerea cantităţii eliminate prin urină. Însă rareori se întâmplă astfel de evenimente în organismele noastre, şi asta din cauza cantităţii foarte mari de sare pe care o consumăm. S-a estimat că majoritatea populaţiei din ţările civilizate consumă de două ori mai multă sare decât ar avea nevoie în mod normal organismul uman.

Specialiştii au descoperit că reducerea cantităţii de sare din dieta zilnică vă poate scăpa de sforăit. Această boală afectează un adult din 20 şi constă într-o întrerupere temporară a respiraţiei. Persoanele care suferă de această afecţiune se opresc din respirat în mod repetat în timpul somnului, pentru intervale cuprinse între câteva secunde şi chiar jumătate de minut.

Practic, apneea este provocată de muşchii şi de ţesuturile moi din gât, care se relaxează. În acele momente, căile respiratorii sunt blocate preţ de câteva secunde sau chiar mai mult, până când creierul le activează şi pune din nou muşchii în mişcare. Cel mai frecvent simptom al apneei este sforăitul, iar specialiştii susţin că persoanele care sunt diagnosticate cu această boală se trezesc mereu obosite. Afecţiunea este adesea asociată şi cu hipertensiune arterială şi cu afecţiuni cardiace.

Prezintă un risc crescut de apnee şi inclusiv de a sforăi în somn, persoanele supraponderale, care beau, fumează, sunt trecute de vârsta de 40 de ani, sunt la menopauză sau urmează un tratament medicamentos, inclusiv bazat pe somnifere. Cercetarea recentă arată că şi sarea joacă un rol important în apariţia apneei în somn. Experţii avertizează asupra excesului de sare din alimentaţia cotidiană şi spun că zilnic mâncăm 8,6 g sare, cu aproximativ 50% mai mult decât este recomandat. O persoană sănătoasă nu trebuie să depăşească doza de 6 g clorură de sodiu. Medicii spun că o dietă bogată în sare predispune la boli de rinichi, creşterea tensiunii, creşterea riscului apariţiei infarctului şi poate fi chiar fatală.

 

Call Now Button