Home  /  Boli   /  Obiceiuri ce pot deregla glanda tiroidă

Obiceiuri ce pot deregla glanda tiroidă

Tiroida are un rol extrem de important pentru echilibrul organismului nostru, deoarece aceasta reglează eliberarea de hormoni în corp. Cele mai frecvente boli care pot afecta tiroida sunt hipotiroidia și hipertiroidia. Hipotiroidia apare atunci când glanda tiroidă nu mai produce suficienți hormoni. Cauzele sunt multiple, începând de la o dezvoltare deficitară a glandei încă de la naștere și continuând cu o îndepărtare chirurgicală totală sau parțială a acesteia.

Mai multe studii au stabilit însă că există o relație între anumite obiceiuri dăunătoare sănătății și riscul de a suferi de probleme ale glandei tiroide. Iată care sunt acestea:

Alcoolul

Consumul excesiv de alcool afectează funcțiile tiroidei și poate duce la tulburări grave, cum ar fi hipotiroidismul. Îți recomandăm astfel să consumi băuturi alcoolice cu moderație.

Fumatul

Țigările și fumul de țigară conțin substanțe toxice nocive, care pot provoca probleme grave la nivelul glandei tiroide. În plus, la fumători, afecțiunile tiroidei sunt mai greu de tratat decât în cazul nefumătorilor.

Lipsa de miscare

Stilul de viață modern este caracterizat în mare parte de sedentarism și de lipsa activității fizice, care pot determina modificări la nivelul tiroidei, cum ar fi hipotiroidismul. Indicat este sa faci cel puțin 30 de minute de mișcare zilnic. Evită, de asemenea, să stai prea mult timp așezat pe scaunul de la birou – fă o pauză de zece minute la interval de o oră.

Consumul excesiv de cofeină

Cei mai mulţi dintre noi ne începem ziua cu o ceașcă de cafea, acesta nefiind un obicei prost în sine, insă problemele apar, totuși, atunci când consumul de cofeină devine exagerat. Astfel maxim două cești de cafea zilnic sunt mai mult decât suficiente. Înlocuiește restul de cofeină cu mai multă apă și sucuri naturale din fructe.

Carența de iod

Deficitul de iod al organismului poate fi direct responsabil pentru problemele glandei tiroide și în special hipotiroidismul. Într-adevăr, glanda tiroidă are nevoie de iod pentru a produce hormoni. Crește aportul de iod printr-o dietă care să cuprindă următoarele alimente: sare de mare, pește și fructe de mare, fasole albă, alge marine, usturoi și ceapă, produse lactate (iaurt, lapte și brânză).

Stresul

Sistemul endocrin este extrem de sensibil la stresul fizic și cel emoțional. Atunci când acestea din urmă se combină, pot rezulta modificări ale glandei tiroide. Învață să controlezi stresul prin tehnici de relaxare sau prin activități fizice care să-ți facă plăcere – plimbări în natură, drumeții, jogging etc.

 

Call Now Button