Home  /  Boli   /  Învaţă să ţii astmul sub control

Învaţă să ţii astmul sub control

Astmul este o bolă periculoasă şi extrem de chinuitoare, în anumite cazuri, mai ales dacă nu ştii să o ţii sub control şi să eviţi factorii de risc. Potrivit Societăţii Române de Pneumologie în ţara noastră există aproximativ 900.000 de persoane care suferă de această boală. După cum bine ştim această afecţiune nu poate fi vindecată, însă poate fi controlată dacă pacienţii respectă câteva reguli simple.

Conform unui nou studiu al Societăţii Europene de Pneumologie, în fiecare săptămână, 1 din 5 pacienţi cu astm sever suferă o criză atât de puternică, încât devine incapabil să mai solicite ajutor. Totul se întâmplă datorită faptului că pacienţii nu ştiu că pot duce o viaţă normală în condiţiile în care îşi iau tratamentul şi se feresc de factorii de risc.

Este adevărat că unii factori de risc sunt mai greu de controlat (cum ar fi sexul – femeile fac mai des astm decât bărbaţii – sau istoricul familial de alergii sau astm bronşic – frecvent, persoanele cu astm au rude care se confruntă cu aceeaşi afecţiune sau sunt alergice), însă, există un număr de factori de risc care pot fi controlaţi şi care ar putea fi evitaţi astfel încât să le îmbunătăţească pacienţilor calitatea vieţii.

Spre exemplu, aproximativ jumătate dintre cazurile noi de astm apar la fumători, iar mulţi dintre aceştia nu renunţă definitiv la acest viciu nici după confirmarea bolii.

De asemenea, există factorii de mediu, unde astmul ocupaţional poate apărea ca o reacţie la anumiţi alergeni de la locul de muncă. Nu trebuie să uităm că igiena casei este la fel de importantă pentru a evita crizele de astm.

Nu în ultimul rând, pacienţii trebuie să fie conştienţi de faptul că alimentaţia joacă un rol semnificativ în ameliorarea acestei boli. În general alimentele bogate în fibre, fructele şi legumele ajută organismul să lupte eficient cu acestă problemă, care de cele mai multe ori perturbează serios viaţa pacientului.

Call Now Button