Home  /  Boli   /  Explicaţia specialiştilor pentru una dintre cele mai ciudate boli neurologice

Explicaţia specialiştilor pentru una dintre cele mai ciudate boli neurologice

Traumatismele craniocerebrale, scleroza multiplă, neuropatiile periferice, boala Parkinson şi Alzheimer sau accidentul vascular cerebral sunt principalele suferinţe neurologice care afectează milioane de oameni, anual, la nivel mondial. Afecţiunile neurologice însă sunt extrem de complexe şi de multe ori printre cele mai ciudate.

La fel se întâmplă şi în cazul sindromul Capgras care este cu siguranţă unul din cele mai bizare afecţiuni neurologice. Cei care suferă de această boală au convingerea că o persoană foarte apropiată lor, în general soţia, a fost înlocuită de altcineva, de un impostor. Practic, pacienţii nu mai recunosc respectiva personă, deşi admit că aceasta seamănă foarte mult cu soţia sau, după caz, ruda lor.

Pentru a putea înţelege această bolă specialiştii au realizat teste şi scanări cerebrale la doi bolnavi de demenţă, unul dintre ei având sindromul Capgras. Rezultatele au fost comparate cu datele de la zece bărbaţi sănătoşi.

De câteva luni de zile, bolnavul de Capgras era convins că soţia lui a fost înlocuită de o altă femeie şi refuza orice contraargument.

Specialiştii explică faptul că oamenii recunosc alte persoane în funcţie de semnalele generate pe două căi cognitive care se întrepătrund. Una este responsabilă de recunoaşterea structurii chipului (ochi, nas, gură), iar a doua aduce informaţii despre legătura emoţională cu acea persoană, iar această cale este afectată de boala Capgras. Astfel, de cele mai multe ori persoanele apropiate sunt cele considerate impostori. Din moment ce legătura emoţională este distrusă, bolnavul crede că persoana aceea nu poate fi cea care îi era dragă.

Practic, conexiunea emoţională este mai importantă decât aspectul feţei atunci când este vorba de persoanele foarte apropiate. Bolnavul se confruntă cu informaţii contradictorii, iar pentru a ieşi din acestă situaţie ajunge la convingerea că un impostor a luat locul persoanei iubite, iar acest impostor seamănă cu respectiva persoană.

Pacienţii care suferă de Capgras au cortexul frontal afectat, această regiune cerebrală fiind responsabilă cu interpretarea reacţiilor corpului şi cu procesarea emoţiilor.

 

Call Now Button