Home  /  Boli   /  E bine să facem exerciţii atunci când suntem bolnavi?

E bine să facem exerciţii atunci când suntem bolnavi?

Dacă este bine sau nu să facem exerciţii atunci când suntem bolnavi, depinde foarte mult  de cât de serioasă este starea de rău şi disconfort . De exemplu, exerciţiul fizic atunci când persoana este racită este inofensiv, dar dacă aceasta prezintă febră, în nici un caz nu se va merge la sala de gimnastică.

Este logic ca atunci când o persoană are febră să nu facă efort, deoarece temperatura corpului este deja crescută, iar neglijenţa de a face sport în asemenea momente pot agrava starea sănătăţii. Dacă persoana respectivă are temperatura peste 38 grade va trebui să stea deoparte. De regulă o persoană care are o formă severă de gripă, oricât de mult şi-ar dori să facă exerciţiile fizice zilnice nu se va simţi în stare să le facă.

De exemplu dacă o persoană are doar nasul înfundat, este deja sub tratament şi nu se simte rău, poate să facă sport, dar dacă există dificultate în respiraţie nu este la fel de indicat.
Fiecare trebuie să-şi cunoască limitele. Dacă nu se simte bine poate prefera o plimbare uşoară în loc de alergare. Trebuie scăzută intensitatea exerciţiilor fizice sau să se facă exerciţii de yoga sau pilates.

În cazul persoanelor cu afecţiuni respiratorii un control medical poate determina intensitatea permisă a exerciţiilor fizice. Dacă simptomele sunt limitate la nivelul căilor respiratorii superioare cum ar fi disfagie (dureri de gât, dificultate la înghiţit), congestie nazală, strănut şi hiperlacrimaţie este permis să se facă exerciţii fizice. Dacă simptomele sunt tuse, dureri musculare, febră, fatigabilitate este timpul să renunţaţi la alergat până când aceste simptome dispar.

Faceţi sport pentru a preveni îmbolnăvirea

Cel mai indicat este să fim preventivi şi să evităm îmbolnăvirile, iar exerciţiile fizice pot ajuta organismul în lupta împotriva îmbolnăvirilor şi infecţiilor. Unii specialişti spun că 30 de minute de exerciţii fizice regulate, de 4 ori pe săptămână, duc la creşterea imunităţii prin creşterea nivelului de celule T, ce reprezintă o barieră împortanta a organismului împotriva infecţiilor. Totuşi, de multe ori ceea ce este prea mult strică, iar antrenamente de 90 de minute zilnic, cum ar fi cele facute de sportivii de performanţă, poate duce la scăderea imunităţii.

Call Now Button