Home  /  Boli   /  Atenţie la ceaiurile pe care le consumaţi!

Atenţie la ceaiurile pe care le consumaţi!

Ceaiul este una dintre cele mai consumate băuturi din lume, însă medicii ne avertizează că acesta nu se bea oricând și oricum, deoarece pot face mai mult rău decât bine în anumite condiţii.

Statisticile relevă faptul că aproximativ jumătate dintre români beau zilnic ceai, iar majoritatea aleg ceaiurile medicinale. Specialiştii atrag însă atenţia că unele dintre acestea pot cauza probleme unui om sănătos.

Spre exemplu, ceaiul de sunătoare, dacă este consumat o perioadă mai lungă, poate să determine fotosensibilitate, iar persoanele care consumă în fiecare zi acest ceai, timp de mai mulţi ani, este posibil să prezinte erupţii pe piele.

De asemenea, ceaiul de coada calului este un excelent remineralizant şi un foarte bun diuretic, insă nu trebuie consumat în cure mai mari de trei săptămâni.

Ceaiul de salvia este ideal atunci când suntem răciţi, însă există şi în acest caz contraindicaţii. Salvia este o plantă estrogenică, ea conţine fitoestrogeni şi dacă e consumată în exces de femei, mai ales înainte de perioada de menopauză, poate duce la fenomene de hipoestrogenism.

Call Now Button