Home  /  Boli   /  Află de ce este contraindicat să mănânci după ora şapte seara

Află de ce este contraindicat să mănânci după ora şapte seara

De multe ori, orele de seară par cele mai potrivite pentru a mânca mai pe îndelete. Şi cum ştim că foarte mulţi dintre noi nu ne putem abţine, ne-am gândit să punctăm câteva aspecte ale acestui obicei care au un impact major asupra sănătăţii şi longevităţii.

Specialiştii au scos la iveală un prim studiu care sublinază o legătură între ora târzie la care iei cina şi o formă letală de tensiune arterială, care duce la apariţia atacului de cord.

Astfel, dacă iei cina după ora şapte seara, experţii avertizează că nu faci altceva decât să încurajezi apariţia atacului de cord.

La 24% dintre cazurile de pacienţi care suferă de hipertensiune şi iau cina târziu, tensiunea nu mai scade aşa cum se întâmplă în mod obişnuit, cu 10% pe timpul nopţii, ducând astfel la cazuri frecvente de atac de cord.

Riscul de atac de cord este sporit, potrivit experţilor, şi în cazul celor care sar peste micul dejun, iar 72% dintre cei care mănâncă târziu, înainte de culcare, sunt tentaţi să elimine prima masă a zilei următoare din program, punându-şi şi mai mult în pericol sănătatea.

 

Call Now Button