Home  /  Nutriţie   /  Află ce băutură consumată dimineaţa iţi oferă energie pentru tot restul zilei
a

Află ce băutură consumată dimineaţa iţi oferă energie pentru tot restul zilei

Când vine vorba despre băutura energizantă de dimineaţă, probabil cei mai mulţi dintre noi se gândesc la cafea. Nutriţioniştii însă susţin că există o altă băutură capabilă să-ţi stimuleze capacitatea de concentrare şi memoria.

Conform studiilor ceaiul verde este cea mai bună alegere pentru micul dejun, în special în cazul bărbaţilor. Acesta vine la pachet cu o serie de beneficii, în special cognitive: este bogat în polifenoli, substanţe chimice care accelerează circulaţia sanguină, îmbunătăţeşte activitatea cerebrală şi îi dă organismului o rezistenţă mai mare în faţa stresului. Dacă ai probleme de concentrare sau de memorie, un ceai verde te va ajuta mai mult decât poate să o facă o cafea.

De asemenea, acesta stimulează arderea grăsimilor prin accelerarea metabolismului, iar spre deosebire de cafea, ajută la scăderea tensiunii arteriale, protejează împotriva diabetului şi a hepatitei, te scapă de respiraţia urât mirositoare deoarece distruge bacteriile orale care o cauzează şi iţi întăreşte sistemul imunitar.