Home  /  Nutriţie   /  Află care sunt semnele unui consum mare de carbohidraţi

Află care sunt semnele unui consum mare de carbohidraţi

Carbohidraţii trebuie să reprezinte 50% din hrana zilnică. Acestea sunt cifrele oferite de către orice specialist în nutriţie. Mai aveţi nevoie de 30% grăsimi, iar restul reprezintă proteinele de calitate. Pare atât de simplu, dar vorbim despre o poveste cu multe nuanţe.

O dietă săracă în carbohidraţi nu ne asigură necesarul de energie şi ne face mai lenţi. La căpătul opus, un aport prea mare carbohidraţi, fie ei şi carbohidraţi complecşi, ajunge să aibă un impact negativ asupra dispoziţiei, greutăţii, nivelului de energie, digestiei sau imunităţii.

Un lucru este sigur, majoritatea oamenilor tind să consume mai mulţi carbohidraţi decât are nevoie metabolismul lor.

Pentru găsi o cale de mijloc, trebuie sa-ti asculţi corpul şi sa afli de ce anume are nevoie. Este adevărat, la început poate fi dificil să  îţi dai seama, dar cu timpul vei învăţa ce alimente să alegi pentru a te simţi plin de energie.

Iată care sunt semnele ce te anunţă că ai consumat prea mulţi carbohidraţi: stare de oboseală la scurt timp după ce ai mâncat, îngraşare rapidă, poftă de dulciuri, stare confuză după mese, poftă de mâncăruri bogate în amidon, fluctuaţii de greutate, scăderi dramatice ale nivelului de energie pe parcursul zilei. De asemenea pot să apară stări de ameţeală şi irascibilitate, luarea în greutate în zona feţei şi a abdomenului.