Home  /  Boli   /  Acest exerciţiu cerebral reduce considerabil riscul de apariţie a demenţei

Acest exerciţiu cerebral reduce considerabil riscul de apariţie a demenţei

În urma unui studiu care s-a întins pe o perioadă  de aproximativ 10 ani, oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că antrenamentul cerebral poate reduce riscul apariţiei demenţei.

Practic, un antrenament de ”viteză a procesării” ar putea ajuta persoanele vârstnice pe o perioadă lungă de timp. Atunci când au analizat rezultatele, oamenii de ştiinţă au observat că persoanele care şi-au antrenat creierul mai mult au beneficiat de o protecţie mult mai mare împotriva bolii.

În cadrul studiului au fost monitorizaţi 2.802 vârstnici sănătoşi pe o perioadă de 10 ani, de la vârsta de 74 până la 84 de ani. Participanţii au fost împărţiţi în grupuri care au realizat trei tipuri diferite de antrenamente, ce se bazau fie pe antrenarea memoriei, a raţionamentului sau a vitezei de procesare. Al patrulea grup a fost cel de control, care nu a realizat niciun tip de antrenament.

Participanţii au realizat 10 ore de antrenamente pe o perioadă de câteva săptămâni, un alt grup limitat de persoane au realizat alte sesiuni la un an şi apoi la 3 ani de la antrenamentul iniţial. Din cauza vârstei, doar 1.220 din participanţi au reuşit să ajungă la sfârşitul studiului.

Din păcate, dintre cei 1.220 de particpanţi, 260 au dezvoltat demenţă, însă cercetătorii au concluzionat că riscul apariţiei a fost cu 29% mai scăzut în cazul celor care au realizat exerciţii de viteză de procesare.

În prezent oamenii de ştiinţă trebuie să determine modalitatea în care aceste antrenamente cognitive sunt eficiente, investigând şi perioada optimă pentru obţinerea celor mai bune rezultate.

Call Now Button