Home  /  Boli   /  Problemele neurologice şi cele vasculare provoacă migrenele

Problemele neurologice şi cele vasculare provoacă migrenele

Migrena este definită ca o durere intensă de cap, cu o durată de 4 până la 72 de ore şi care are caracter recidivant. O persoană care are migrene, nu-şi poate desfăşura normal activităţile cotidiene. Cu toate că migrenele sunt neplăcute şi interferă cu desfăşurarea normală a vieţii, nu produc leziuni pe termen lung.

Sunt o mulţime de cauze care pot declanşa boala, inclusiv cele genetice, mâncatul anumitor alimente, lipsa somnului, schimbările hormonale, problemele neurologice şi altele. Conform unui studiu realizat de cercetători, cauza acestei probleme a fost descoperită. Aceştia afirmă că circulaţia sanguină joacă un rol foarte important, în special opturarea unor vase de sânge din creier putând cauza migrene.

Cercetătorii au încercat să afle dacă migrena este cauzată de probleme neurologice sau vasculare, fiind ajutaţi de un studiu realizat pe această temă. 59.674 persoane care sufereau de migrene şi 316.078 persoane care nu aveau migrene au participat la investigaţie. Participanţii au luat parte la studiile anterioare, când le-a fost scanat ADN-ul şi genomul. Cercetătorii au identificat 38 de specii de gene legate de migrenă, 28 dintre ele nefiind asociate cu această afecţiune până acum. Aceste gene au fost puse în legătură cu alte forme de boli, toate având cauze vasculare.

Aceste descoperiri sunt primii paşi siguri în scopul dezvoltării unui tratament personalizat, aplicat pentru această afecţiune complexă.