Home  /  Boli   /  Deficienţa de vitamina B te poate îmbolnăvi grav

Deficienţa de vitamina B te poate îmbolnăvi grav

Complexul vitaminic B este esenţial pentru creşterea şi dezvoltarea organismului dar şi pentru o varietate de funcţii metabolice. Aceste vitamine joacă un rol important în activitatea unor enzime ce controlează reacţiile chimice din organism. Astfel de enzime sunt implicate în transformarea hranei în energie sau în alte substanţe utile organismului.

Lipsa vitaminei B ori scăderea nivelului acesteia din organism poate conduce la apariţia unor boli extrem de grave, printre care şi Alzheimer, depresie, accidente vasculare cerebrale sau maladii cardiovasculare, potrivit oamenilor de ştiinţă de la şase centre medicale din mai multe zone ale lumii.

În condiţiile în care deficienţa de vitamina B nu poate fi depistată în cadrul banalelor analize de sânge realizate periodic la medic, cercetătorii sunt îngrijoraţi de faptul că tot mai multe persoane suferă de deficienţa acesteia şi că sunt predispuse la boli foarte grave.

Oamenii de ştiinţă au derulat un studiu şi au testat nivelul vitaminei B din organism la nu mai puţin de 300 de persoane, cu ajutorul unor analize speciale de sânge. Aceştia au descoperit că 92% dintre persoanele testate prezentau o deficienţă a vitaminei B şi că prezentau un risc crescut de a suferi un accident vascular cerebral sau o boală de inimă.